Ambientarea spatiului exterior (I)
Despre peisaj sau Ambientarea spatiului exterior (I)
Niciun spatiu exterior destinat locuirii nu este complet daca nu este integrat in mediul inconjurator. Asa cum exista principii pentru ambientarea spatiului interior, si pentru amenajarea spatiulului exterior exista, de asemenea, anumite linii directoare. Daca, de exemplu, alegeti o suprafata pe care decideti sa amplasati un foisor sau sa realizati o curte interioara, aceasta reprezinta una dintre cele mai importante decizii pe care le puteti lua in legatura cu peisajul exterior. Daca structura exista deja, puteti imbunatati aspectul spatiului existent printr-o evaluare a acestuia, urmata de realizarea unui plan de schimbare. De exemplu, in jurul foisorului puteti proiecta o gradina si puteti planta flori si arbusti pentru a evidentia valoarea estetica a acestuia. Sau poate ca doriti ca foisorul dvs sa reprezinte un loc ferit de privirile vizitatorilor, un refugiu intim. Realizarea oricaruia dintre aceste obiective necesita, insa, o planificare atenta a spatiului exterior si a peisajului inconjurator.
Evaluati peisajul
Peisagistica ar trebui sa ofere un cadru, cel putin la nivel teroretic, pentru amenajarea spatiului de locuit aflat in aer liber. Opiniile, liniile directoare, alegerea configuratiei si a modelele de compozitie ar trebui sa se armonizeze si sa conduca la realizarea unei ambiante pozitive in cadrul mediului inconjurator. Pentru a putea aplica in mod eficient pricipiile acestei discipline, petreceti un timp in scopul familiarizarii cu peisajul si notati caracteristicile acestuia: care ii sunt calitatile; care sunt cele mai frumoase cadre/vederi; daca exista elemente naturale, precum: copaci sau ape curgatoare (rau, parau) etc. Luati in considerare dimensiunea si forma spatiului exterior existent, stilul arhitectural al casei in sine, dar si nevoile specifice stilului dvs de viata si preferintele personale.
Echilibrati elementele
Acest principiu se refera la aranjarea diferitelor elemente ale spatiului exterior astfel incat ele sa fie stabile si echilibrate din punct de vedere vizual. Un obiect de dimensiuni mari sau greu poate fi echilibrat vizual de unul mai mic si mai usor, in cazul in care acesta din urma este mai inchis la culoare, are o forma neobisnuita sau neregulata, are o textura contrastanta sau prezinta detalii elaborate. Toate aceste amanunte vor ajuta la atragerea atentiei asupra obiectului mai mic si, in consecinta, la crearea echilibrului vizual cu obiectul mare. Sa presupunem, de exemplu, ca aveti un palc de pini de o parte a gradinii. Pentru a echilibra vizual peisajul este nevoie sa plantati, pe celalalta parte, arbori ornamentali mici si colorati sau sa construiti aici un foisor.
Creati un design unitar
Armonia poate fi realizata prin selectarea si utilizarea acelor elemente care au caracteristici comune. Folosind elemente similare ca dimensiune, forma, culoare, material, textura sau detalii puteti crea sentimentul de coeziune si de relatie intre diferitele elemente ale peisajului. Patratul poate fi un exemplu de folosire a formei ca element unificator. Imaginati-va ca aveti o curte interioara de forma patrata, iar in cadrul acesteia se afla o masa patrata, acoperita cu o fata de masa in carouri. Rezultatul acestei combinatii va fi o imagine extrem de placuta si armonioasa.
Photo: 1
Corina Dovinca
InCasa.ro