Cum transformam baia de acasa intr-un Spa?

baie spaCred ca fiecare dintre noi viseaza sa detina acasa o baie spatioasa, o cada luxoasa, jacuzzi si multe alte facilitati si accesorii ce se regasesc doar in marile centre Spa. Atunci cand ne trezim, realitatea care se ascunde dupa usa de la baie este din pacate cu totul si cu totul alta.

Totusi daca ne dorim intr-adevar sa transformam acest spatiu privat intr-unul cu adevarat spectaculos, intr-o oaza de relaxare si deconectare totala, atunci trebuie sa ne facem un plan detaliat si bine pus la punct, deoarece modalitatile sunt nenumarate.

Atat in constructiile vechi cat si in cele noi baia reprezinta spatiul practic, mobilierul este ergonomic, iar de lux nici nu prea poate fi vorba. Acesta poate fi definit in acest caz cel mult prin intermediul accesoriilor sau decoratiunilor inedite. Totusi la urmatoarea schimbare pe care o aducem in cei patru pereti putem tine cont si de renovarea acestei incaperi, renovare care sa o schimbe complet.

Oaza de relaxare intre cei patru pereti ai locuintei

Baia reprezenta in trecut spatiul in care ne ocupam de igiena zilnica. Astazi baile moderne reprezinta mult mai mult decat atat. Aceste spatii se transforma din ce in ce mai des in adevarate “oaze de relaxare”, in care ne putem retrage pentru cateva ore, unde ne putem reincarca bateriile si ne putem deconecta de la stresul cotidian sau rutina zilnica.

Este evident faptul ca baile “vechi” nu indeplineau aceste conditii si ca in cazul celor moderne, luxuriante factorul practic este pus pe locul doi. Accentul cade pe o ambianta armonioasa, calda si primitoare. In plus, baia reprezinta de acum un tot, o parte integrata in intreg universul locuintei noastre. Nu mai este un spatiu separat, privat, plictisitor si practic.

Accesoriile care se deosebesc de cele clasice sunt placile de gresie si de faianta in diferite culori, forme si marimi, insa si corpurile de iluminat. Lumina joaca un rol foarte important pentru ca ambianta sa fie exact ca intr-un centru wellness, iar lumanarile decorative si parfumate nu trebuie sa lipseasca din intregl décor.

Pentru a ca visul de a avea o baie asemanatoare celor din centrele Spa sa se indeplineasca avem nevoie - pe langa partea financiara - de multa creativitate, imaginatie si de curaj. Curajul de a trece de la culorile fade si monotone, la accentele vii si tipatoare, de la cada clasica in cea in diferite forme, de la gresia tipica, patrata la cea in colturi sau sub forma de puzzle. Cei mai indrazneti pot opta pentru parchet in loc de placi ceramice, astfel incaperea va primi o nota calda si primitoare.

Sursa foto

A.V.
InCasa.ro