Cand vine vorba despre decorul de primavara, lucrurile care ne vin in minte sunt legate de transformarea casei noastre intr-un loc mai luminos, mai stralucitor, mai proaspat si mai nou. Plantarea unor flori proaspete in ghivece decorative, rearanjarea
Perdelele reprezinta - la fel ca si jaluzelele romane - o protectie a intimitatii, un paravan impotriva privirilor indiscrete ale celor de afara. Pentru ca in incapere sa nu patrunda razele soarelui foarte mult, indicate sunt perdelele din bumbac
Decoratiunile pascale au un efect minunat asupra incaperilor mai ales daca primavara reprezinta tema principala a acestora. Spre exemplu decoratiunile pentru masa pot fi puse in valoare prin coloratii vestitori ai primaverii.
Desi avem parte de zile mai capricioase si mai mohorate am intrat totusi in anotimpul florilor, a renasterii naturii. Natura se schimba, se transforma, revine la viata. Asa trebuie sa facem si noi cu propria persoana insa si cu propria locuinta
Pastele reprezinta una dintre sarbatorile preferate ale oamenilor, fiind asociat cu primavara si cu renasterea naturii. Temele decorative specifice anotimpului si traditiei acestei sarbatori, precum si oferta generoasa a mediului inconjurator: flori
A adopta un stil de viata ecologic nu inseamna a renunta la stil sau la bunul gust sau a face cheltuieli exagerate (de regula tot ce poarta marca eco este mai scump). Un aspect ecologic poate fi obtinut cu un buget prietenos, iar atunci cand vine vorba
Reprezinta retusurile de efect ale oricarei incaperi - vazele, pernitele decorative, bibelourile, tablourile, lampile etc. - toate aceste mici elemente care va personalizeaza spatiul. Ele exprima stilul si personalitatea proprietarilor si
Sunt, probabil, unele dintre cele mai recunoscute modele de tesaturi din lume. Petele mari in forma de maci, intr-o varietate de culori impodobesc umbrele, genti, tavi de ceai sau lengerii de pat. Si totusi Unikko, apartinand firmei de design finlandez
Analizand aproape orice casa care nu a fost decorata profesional (si chiar unele care au fost) cu siguranta veti constata cel putin una dintre urmatoarele greseli. Faptul nu trebuie sa va surprinda: exista foarte multe amanunte decorative care pot scapa chiar
Nu mai este foarte mult si zilele capricioase, geroase si mohorate vor tine de domeniul trecutului in timp ce noi ne vom bucura de parfumul proaspat de primavara adus de adierea lina si calda a vantului. Pentru a intampina anotimpul renasterii
Dragostea este cea care ne infrumuseteaza sufletele in fiecare clipa si cu atat mai mult in fiecare an, pe 14 februarie, de Ziua Indragostitilor. Si pentru a celebra asa cum trebuie aceasta zi, intrata deja in traditia romanilor, este indicat sa va infrumusetati
Marimea si culoarea sunt doua criterii majore de selectare a unor piese de arta pentru a se potrivi cu restul decorului unei incaperi. Pentru orice spatiu particular, o opera de arta prea mare va coplesi decorul, iar una prea mica se va pierde in aceasta
Cum poate fi exprimata mai bine dragostea? Ce alt simbol este mai potrivit decat o inimioara? Si nu orice inimioara, ci una acoperita in intregime de paiete. Acest accesoriu decorativ poate fi asezat pe masa la care servim micul dejun sau cina
Selectarea pieselor de arta pentru casa dvs poate reprezenta o aventura incitanta si o sursa de bucurie pentru anii urmatori. Cheile succesului constau in a realiza ce fel de arta va place, cum se vor potrivi piesele alese cu stilul decorativ existent