Imbunatatirea calitatii aerului
Principalul rol al unei locuinte este acela de a oferi proprietarilor sai un mediu sanatos, placut si armonios si de a depinde cat mai putin posibil de factorii exteriori - conditii meteorologice, vizuale sau acustice. Exigentele actuale de confort (umiditate, temperatura, calitatea aerului etc.) sunt mult mai ridicate decat in trecut, fiind influentate pe de o parte de schimbarile survenite in natura, iar pe de alta parte de evolutia cerintelor utilizatorilor.
Calitatea mediului interior, cea de care depind in mod esential sanatatea si starea de bine a celor care locuiesc intr-un spatiu, este determinata de compozitia aerului (cu referire la poluantii chimici, fizici, biologici sau de alta natura) si de confort (cu principalele componente: acustic, termic, vizual).
Pentru a putea controla si imbunatati calitatea aerului din locuintele dvs trebuie, mai intai de toate, sa cunosteti care sunt factorii care conduc la inrautatirea acestuia.
In principiu, sursele interioare de poluare pot fi clasificate in trei mari categorii:
- poluantii chimici (care fac parte integrantã din mediul nostru ambiant si pot fi intalniti in alimente, apa, aer, fiind emisi de materiale de constructii, mobilier, produse de intretinere);
- poluantii fizici (prezenti in interiorul cladirilor: umiditatea excesiva, radonul, praful, fibrele (in special de azbest), campurile electrice si magnetice, campurile electromagnetice de joasa si inalta frecventa);
- poluantii biologici (microbii, virusii, bacteriile, polenul si mirosurile care se dezvolta in aerul interior si care provin de la fiinte umane, animale de casa, acarieni, gandaci, plante de interior, mucegai etc.).
Daca aveti deja o locuinta si nu sunteti in pozitia de a construi una, astfel incat sa puteti tine cont de toti factorii de optimizare a calitatii aerului inca din faza de proiectare, va propunem sa recurgeti la cateva modalitati simple de mentinere si imbunatatire a conditiilor interioare, in special a celor care tin de calitatea aerului.
Deschideti larg ferestrele - cu cat intra mai mult aer din exterior cu atat mai bine. Incercati sa tineti toate ferestrele deschise cateva minute si faceti acest lucru cand nu sunteti acasa pentru scurta vreme. Pentru a va asigura ca aerul curat circula deschideti ventilatorul din tavan, pozitionati strategic ventilatoarele mobile din incapere sau deschideti toate usile, astfel incat curentul sa puna aerul in miscare.
Cat mai multe plante. Plantati in curtea exterioara arbusti ornamentali la o distanta de aprox 8 m. unul fata de celalalt si veti constata ca aerul din locuinta dvs. se va imbunatati considerabil. Desigur, nu neglijati nici plantele de interior. Rolul acestora este de a indeparta din aer toxinele periculoase precum: monoxidul de carbon, benzenul sau aldehida formica.
Incercati sa desprafuiti periodic incaparea, folositi produse de curatat ecologice si dispozitive de purificare a aerului.