Istoria casei

Istoria casei

O definitie simpla a casei este, potrivit dictionarelor de tot felul : o constructie destinata sa adaposteasca una sau mai multe persoane. Chiar daca aceasta interpretare nu lasa loc de prea multe alterari, modul de manifestare al conceptului este extrem de vast. Fie ca este vorba de o constructie improvizata, de un apartament la ultimul etaj al unui bloc modern, de un adevarat palat sau o vila somptuoasa, in final este tot o casa. Oricat ar fi de primitiva sau rafinata, de incarcata de mobila scumpa sau golasa, o casa ramane o casa. Sunt case extrem de interesante din punct de vedere arhitectural, case kitsch si case cochete, dar cu toate schimbarile suferite de-a lungul timpului rolul de baza al unei case a ramas acelasi : sa ofere protectie in fata vremii si a pericolelor din exterior.

Caracteristicile fizice ale unei case depind in buna masura de mediul in care aceasta este construita (climat si teren) dar si de materialele si tehnologia folosite, precum si de factori culturali precum statutul social si resursele financiare ale proprietarului. In zonele rurale, pana in epoca moderna - si din pacate situatia este intalnita si in prezent in zone sarace - animalele si oamenii imparteau de voie, de nevoid aceeasi locuinta, intotdeauna aflata la un pas de prabusire, in conditii mizere, astazi parand imposibil de suportat. Si totusi erau acceptate tacit si indurate. Dezvoltarea casei in timp este semnificativa. Fata de locuintele improvizate in care se traia astazi o casa moderna are un spatiu de depozitare, camere pentru activitati specifice, instalatii diverse. Astazi casele se construiesc deasupra solului, exceptiile fiind atat de rare incat pot fi considerate simple excentricitati ale unor proprietari cu idei ciudate sau prea multi bani. Cel mult se poate amenaja un subsol pentru a dobandi mai mult spatiu sau se poate construi sub nivelul pamantului un garaj sau un depozit. In special in zonele cu climate temperate si reci in cazul caselor traditionale sub una din incaperi exista o pivnita, folosita in special pentru depozitare dar si pentru a desparti podeaua camerei de pamant, mai ales cand fundatia nu este de cea mai buna calitate.

Principalele materiale folosite in constructii sunt lemnul, caramida, piatra sau in unele cazuri pamant, cimentul si otelul avand in principal rol de sustinere, desi in ultima perioada au inceput sa apara tot mai multe edificii ce par alcatuiri stranii si reci, fara viata, executate din otel, beton si sticla. Alegerea acestor materiale depinde de zona in care se contruieste, de resursele financiare disponibile, de gusturile viitorului proprietar si de disponibilitatea materialelor. Astazi se poate gasi cam orice material, dar la preturi care ii reflecta poate nu atat valoarea cat slaba prezenta pe piata. In functie de climat si costuri se alege sistemul de incalzire si daca este cazul se construieste si un spatiu special pentru depozitarea rezervelor de combustibil. In zonele dezvoltate si in orasele mari o casa va avea usor acces la retele de apa curent, incalzire si canalizare, curent electric, in timp ce in multe tari aceste norme minime de confort raman simple deziderate, inca inaccesibile.

Dar oricare ar fi dotarile, dimensiunile si forma, o casa ofera cel putin nevoile de baza ale unei familii. Dar casa, asa cum o cunoastem astazi, are in spate o istorie care se confunda cu cea a umanitatii si incepe odata cu aceasta.

1.      CASELE PREISTORIEI

In societatile tribale ale comunei primitive casa era simpla si la inceput improvizata in pesteri sau construita, daca se poate spune, din lemne si frunze. Spatiul era folosit in comun pentru orice activitate, nu arareori intreaga comunitate impartind aceeasi grota sau luptand pentru a dobandi mai mult spatiu, ocupat in alta parte de un trib rival. Primele case sau cel putin predecesoarele celor de azi nu aveau un rol utilitar ci unul religios, fiind destinate gazduirii preotului-samanului-vraciului tribului si a divinitatii, rol pe care astazi il joaca biserica. Primele case distincte apartineau sefului comunitatii, iar restul asezarii se construia in jurul acestora sau acesteia, daca era o comunitate mai restransa. Renuntarea la confortul relativ al pesterilor si construirea unor locuinte improvizate a marcat si o revolutie semnificativa a obiceiurilor. Pentru prima data aparea nu doar ideea de proprietate dar si cea de separare in cadrul comunitatii a unor unitati mai mici, dar mai stranse - familiile. Arhitectura a fost la inceput rezultatul unor indelungate procese de incercari si erori, dar dupa ce era adoptata si eventual consfintita in urma unui ritual religios specific aceasta era folosita pentru toate constructiile, cu doua exceptii : seful comunitatii si vraciul, ale caror case aveau intotdeauna elemente specifice pentru diferentiere. Aceste forme, repetate in intreaga asezare, formeaza tipare interesante si astazi, cum se mai poate vedea in putinele situri care au supravietuit sau la comunitatile care in pofida trecerii timpului si-au pastrat aceste valori ancestrale.

Casele din aceasta perioada erau foarte simple, cu forme geometrice clare si repetate, foarte intalnite fiind cele paralelipipedice sau cele rotunde, cu acoperis ascutit. Materialele de constructie erau cele oferite cu generozitate sau zgarcenie de natura - lemn, pamant, piatra, frunze. Ulterior apar si caramizile, bucati de lut fasonate grosolan si presate intre scanduri. In perioadele reci sau in cele ploioase focul se facea in interiorul casei. Pentru o mai buna izolatie in cazul locuintelor din lemn pamantul era pus intre lemnele care alcatuiau peretii, in timp ce acoperisul era facut din lemne de lungime potrivita, captusite cu vegetatie.

2.      CASELE ANTICHITATII

Antichitatea nu a adus doar o dezvoltare uluitoare a societatii omenesti, nu a fost doar un capitol major al istoriei umanitatii, cel de la care a pornit totul, ci si momentul in care constructia de case a inceput sa aiba reguli si norme clare, cand s-au pus bazele a ceea ce astazi numim arhitectura, cand simplele improvizatii s-au dovedit insuficiente. Asa cum era de asteptat marile constructii, care socheaza si astfel prin tehnica si detaliu erau cele destinate monarhilor si scopurilor religioase, in timp ce pentru cei mai saraci lucrurile nu se schimbasera prea mult. In Egiptul antic toti cei care nu facea partea din clasa superioara locuiau in case mici, construite din caramida artsa, cu forma cubica, avand doua-patru camere, fara etaj. Aceasta forma patrata era deja un standard. Cei instariti isi puteau permite locuinte mai incapatoare, dar care respectau planul general si foloseau aceleasi materiale de constructie. Edificiile cu adevarat impunatoare erau cele dewstinate faraonilor si sacerdotilor, astfel ajungand pana in zilele noastre celebrele piramide si statui. In Orientul Mijlociu constructiile depindeau foarte mult de materialele disponibile. Unde se puteau fabrica ieftin caramizi majoritatea caselor erau in forma de stup de albine, rotunde cu acoperisul ascutit. Unde predomina piatra iar lemnul era greu de gasit foarte scump locuintele erau din piatra, inclusiv acoperisurile. Aceste traditii au rezistat pret de secole, fiind prezente si astazi in anumite regiuni.

In afara locuintelor destinate celor care conduceau cetatea, destul de elaborate arhitectural, casele grecilor erau simple. Un pasaj ducea din strada intr-o curte mica, patrata, inconjurata de trei sau patru camere dispuse in patrat, toate relativ reduse ca dimensiuni. Si casele romane, asa cum se poate vedea spre exemplu la Pompei, erau asezate chiar langa strada. Dupa ce treceai de vestibul ajungeai intr-un spatiu deschis, numit atrium, de unde se putea ajunge in dormitoare. De multe ori in spatele casei era si o mica gradina. Exceptie faceau casele celor bogati, mai mari si bogat ornamentate, desi pastrau aceeasi linie arhitectonica. In vechea Roma cetatenii locuiau in case ce erau echivalentul apartamentelor de astazi, cladirile avand chiar si trei-cinci nivele, un apartament avand intre trei si sase camere. La parter se gaseau de regula mici magazine. Locuintele celor foarte bogati erau de regula vile impunatoare, cu numeroase camere si spatii destinate petrecerilor, situate in afara oraselor.

3.      CASELE EUROPEI MEDIEVALE

Aceasta sofisticare arhitectonica a disparut in perioada Evului Mediu, care poate fi considerat o perioada intunecata pentru istoria caselor si in special pentru conditiile oferite. Europa acelor vremuri nu oferea prea mult din acest punct de vedere. Chiar daca existau castele si vile incapatoare, destinate exclusiv nobililor, majoritatea populatiei era fortata sa se multumeasca doar cu injghebari insalubre, locuinte improvizate lipsite de conditii elementare de igiena si confort, inghesuite in spatiul trasat de zidurile oraselor si asezarilor mai mici. Au disparut fermele si culturile antichitatii, speranta de viata a scazut dramatic, iar epidemiile si bolile erau parca de neoprit. Cine iesea in afara oraselor isi asuma riscul de a nu se mai intoarce, atat din cauza talharilor cat si a animalelor. Conditiile au inceput sa se imbunatateasca treptat dupa anul 1000, fiind totusi departe de vremea de aur a antichitatii. Aceste schimbari in bine au inceput sa fie vizibile initial in jurul bisericilor si manastirilor, apoi in marile orase in continua dezvoltare. Aparitia unei clase de mijloc, care se ocupa in principal cu negotul si mult mai tarziu cu profesiile care sunt astazi numite "liberale" a ajutat enorm la aceasta dezvoltare. In orase au inceput sa apara locuinte impunatoare, chiar daca destinate doar celor bogati, cei saraci fiind treptat fortati sa se mute in zonele sarace ale localitatii. Au existat si segregari pe criterii etnice sau religioase. Chiar daca s-au construit vile de mari dimensiuni conditiile de viata erau aproape la fel de proaste ca inainte. Spre sfarsitul Evului Mediu apare si palatul, evoluand de la casele nobililor. Se dorea treptat o casa tot mai mare, chiar daca mai greu de intretinut, in care proprietarul sa-si poata expune avutiile si prin care sa-si arate statutul social. Aceste palate erau constructii enorme pentru acea epoca, locuite de reprezentanti de marca ai clerului, comercianti de succes sau familii nobiliare. In afara de camerele destinate membrilor familiei orice astfel de palat avea obligatoriu si nenumarate camere pentru servitori si alte dependinte.

4. CASA - DE LA RENASTERE LA SECOLUL XIX

Palatul a continuat sa fie perfectionat in perioada Renasterii, ramanand si astazi una dintre realizarile arhitecturale cele mai invidiate, admirate si dorite, un element care a fost cel putin pentru un timp prezent in orice oras important din Europa. Primele palate in adevaratul sens al cuvantului, adevarate comori arhitectonice, au fost construite la Florenta, apoi in toate partea vestica a Europei, dupa care si in cea estica. In Franta conceptul de palat a fost contopit cu cel de castel medieval pentru a realiza o creatie specifica in spatiul Hexagonului - celebrul chateau, care a fost mediul vietii aristocratice, al culturii si rafinamentului incepand cu secolul XVI. In Anglia vila a fost incorporata ca centru al intregii proprietati, care includea adesea sate intregi, cu ulite noroioase si case saracacioase, ai caror locuitori nu puteau decat sa priveasca plini de invidie la luxul de care se bucura stapanul.

In paralel in orase s-au facut eforturi pentru imbunatatirea conditiilor in care locuiau oamenii obisnuini, construindu-se case mai mult sau mai putin haotice, ajungand ca portiuni intregi sa fie practic blocate de aglomerarile de edificii, multe fiind aproape de prabusire in orice moment. Incendiile care distrugeau cartiere intregi, murdaria, lipsa de conditii si mai ales aglomeratia urbana au facut ca mult timp standardele din antichitate sa ramana doar un vis frumos din lucrarile de istorie.

5.      CASELE SECOLULUI XIX

Revolutia industriala a reprezentat si un pas inainte, chiar daca nu prea insemnat, pentru cetatenii obisnuiti. Anglia a fost unul dintre pionieri, in special in orasele industrializate aparand cartiere muncitoresti, care ofereau case ieftine, dar bine construite. E adevarat ca in timp si acestea se degradau si cartierele altadata frumoase si simple deveneau mahalale sumbre, in care nu era bine sa te afli dupa caderea noptii. Clasa de mijloc din majoritatea tarilor occidentale, avand banii necesari pentru a cumpara pamant si a construi, este raspunzatoare pentru aparitia rapida a caselor mari si confortabile, al caror stil era influentat in buna masura de traditia si obiceiurile locale. Pentru a se integra in comunitatea locului orice viitor proprietar prefera sa se conformeze unor standarde clare, mai putin oficiale si mai curand tacit acceptate, atat in exterior cat si in exterior. Au existat, asa cum era firesc, si exceptii, dar acestea erau rodul celor care aveau foarte multi bani si o pozitie din care sa isi permita sa sfideze traditiile. Dezvoltarea fara precedent - care va continua si in secolul urmator - a sistemului de transport si dorinta majoritatii familiilor din clasa de mijloc de a avea o casa si o parcela de teren au dus la aparitia suburbiei, unde se gasesc si in prezent majoritatea locuintelor de tip clasic, chiar daca unele dintre ele au astazi dimensiunile unor adevarate palate. Pe masura ce populatia sporea apareau si noi tehnologii care faceau constructia de case o initiativa mai ieftina si care dura sensibil mai putin. In orase se intalneau inca niste combinatii insolite, casele celor bogati fiin de multe ori inconjurate de locuinte sarace, darapanate sau de cladiri inchiriate.

Revolutia Industriala a fost inceputul visului oricui de a avea o casa, indiferent de statutul social sau financiar. Pana la sfarsitul secolului XIX constructia de case devenise o treaba foarte serioada, in care se respectau reguli precise, creatiile arhitecturale fiind adesea deosebite ca functionalitate si design. Unii dintre marii arhitecti au renuntat la constructiile monumentale pentru a se ocupa in special de locuinte, carora le-au dat adesea o amprenta personala, care i-a consacrat mai mult decat alte proiecte mai ample. Au inceput sa apara lucrari ce contineau proiecte de case, simple sau complexe, precursoarele revistelor de design interior de astazi. Casele devenisera din nou un simbol al statutului social. Numarul celor care isi construiau locuinte cu cel mult un etaj pe o parcela redusa de pamant a crescut in proportie geometrica, aparand noi si noi stiluri arhitecturale, care dominau un timp pentru a fi inlocuite de altele, intr-un carusel al modei in constructii pana atunci nemaintalnit. Casele deosebit de impodobite si complicate au devenit o prezenta obisnuita, iar in paralel s-au dezvoltat rapid instalatiile - canalizare, incalzire, curent electric. Dupa ce a fost inventat si ascensorul, dupa Razboiul Civil din SUA, au inceput sa fie ridicate tot mai multe blocuri de locuinte. Au inceput sa apara cartiere muncitoresti alcatuite in principal din blocuri sau cladiri cu doua etaje, iar cei care se ocupau de constructii, de la firme la cei care ofereau materialele, au inceput sa obtina profituri deloc neglijabile. Pe langa aceasta frenezie a constructiilor s-a dezvoltat o puternica piata imobiliara, iar casele au inceput sa fie vandute, inchiriate si cumparate tot mai des.

6. CASA SECOLULUI XX

Casele care s-au rupt radical de stilurile deja consacrate, care au iesit din tipare si au propus ceva nou in domeniul arhitectural, au fost foarte greu acceptate de marele public. Ca in orice alt domeniu si aici noutatile erau privite cu scepticism. In 1889 arhitectul american Frank Lloyd Wright a fost si unul dintre pionierii care a incercat sa ofere altceva amatorilor de nou, realizand o casa inedita. A fost urmat de alti confrati, atat din Europa cat si din SUA, care au oferit un stil arhitectural de forme metrice si suprafete simplificate, aproape lipsite de decoratiuni. Schimbarile din epoca in domeniile picturii si sculpturii au urmat aceasta tendinta, iar in anii 20 ai secolului trecut stilul modern, desi nu intru totul acceptat, era prezent. Sticla, otel, beton erau noile materiale care ofereau noi optiuni de design, si pana la jumatatea secolului casa moderna era deja comuna si nu mai ii scandaliza decat pe nostalgici. Dar in paralel cu acesta au supravietuit si stilurile traditionale.

7. CASA IN ORIENTUL INDEPARTAT

Tipurile de case din India respectau in principal regiunea, climatul si traditiile locale. In sate se gaseau atat locuinte mari, cu vaste curti interioare, cat si locuinte simple cu putine camere sau chiar o singura incapere. In orase casele de mari dimensiuni erau mereu suprapopulate din cauza numarului mereu in crestere de locuitoiri. Existau numeroase palate, impresionante mai ales in raport cu saracia din jur, multe dintre ele fortificate. Altele aveau in afara corpului principal de cladire numeroase cladiri auxiliare, pentru cele mai variate scopuri. Influenta europeana era foarte rar intalnita chiar si in orasele mari. In China casele traditionale din lemn au rezistat pret de milenii, casa cu o curte interioara si ziduri exterioare care o protejau era un simbol al microcosmosului societatii chineze. Se gaseau si siruri de case mici, destinate celor mai saraci. La celalalt capat al scalei se aflau cladirile resedintei imperiale, Orasul Interzis din Beijing fiind cel mai potrivit exemplu. In Japonia casa traditionala, construita din lemn si acoperita cu tigle, are o arhitectura specifica, din care de regula nu lipseste si o mica gradina. Se respecta proportiile in design si o simplitate eleganta. Influenta occidentala a fost mai puternica in Japonia decat in restul tarilor orientale, arhitectii niponi fiind reprezentanti importanti ai curentului modernist in arhitectura.