Metode de inmultire a plantelor de apartament
Marea majoritate a plantelor de apartament se inmultesc pe cale asexuata (vegetativa) - prin butasire, divizarea (despartirea) tufei, drajoni, stoloni, muguri adventivi, marcotaj, altoire.
Dizivarea (despartirea) tufelor
Este o metoda de inmultire vegetativa a plantelor care formeaza lastari si consta in divizarea tufelor in mai multe fragmente si separarea acestora, fiecare tufa avans tulpina sau rozeta de frunze si radacini. Planta separata se pune in amestec de pamant si, in sonditii corespunzatoare, incepe sa creasca si sa se dezvolte armonios. Perioada ideala pentru efectuarea despartirii tufelor este primavara, cand plantele isi reiau cresterea, iar in cazul plantelor cu flori, operatiunea se efectueaza la sfarsitul infloririi.
Exemple de plante care se inmultesc prin divizare sunt plante grase suculente (aloe, eseveria, cactusii, etc.), majoritatea bromeliaceelor, violeta africana, ferigile, asparagus, difenbachia, sanseveria, anthurium, clorophytum, etc.
Unele plante sunt usor de didivzat doar cu mana (violeta africana), la altele radacinile sunt incalcite, provenind dintr-o tulpina semilemnoasa sau dintr-un rizom care a emis lastari pe toata lungimea. In acest caz, se utilizeaza un cutit sau briceag, bine ascutit si se taie radacinile carnoase intre portiunile ce se vor desparti. Frunzele ingalbenite sau deteriorate, radacinile vatamate, rupte in timpul divizarii se taie. Plantele astfel pregatite se introduc in ghivece in amestec de pamant, se uda bine, pentru ca radacinile sa se fixeze in pamant. Se evita stagnarea apei si nu se expun plantele la lumina intensa.
Drajonarea
Este o metoda de multiplicare practicata la unele specii ca agave, bromeliacee, palmieri. Drajonii sunt lastari prelevati din muguri de pe radacina, bine dezvoltati si cu radacini, care se desprind de planta-mama si se planteaza, individual, in ghivece. Perioada optima de inmultire prin drajoni este primavara, dar se poate efectua in tot cursul anului.
Inmultirea prin stoloni
Se practica la unele plante flexibile, taratoare, care poarta la extremitatile lor rozete de frunze ce dezvolta treptat radacini.
Acestea se detaseaza usor de plantele-mama si se pun in ghivece, intr-un amestec usor, din turba, mranita si nisip. In cazul in care plantele nu au radacini, se pun la inradacinat ca si butasii sau se lasa legate de planta-mama prin stoloni, 2-3 saptamani.
Inmultirea prin muguri adventivi
Unele specii floricole au capacitatea de a forma plantute mici, din mugurii adventivi situati pe pendunculi florali (de exemplu, Bryphyllum tubiflorum), pe marginea limbului foliar (Bryophyllum daigremontianum) sau pe nervura mediana (Bryophyllum viviparum). Mugurii se desprind de planta-mama, se pun in amestec de pamant si in scurt timp formeaza noi plantute.
Marcotajul
Este o metoda mai putin folositapentru inmultirea plantelor de interior.
Se aplica la plantele ale caror tulpini, puse in contact cu pamantul, au capacitatea de a emite radacini, se aplica la plantele ai caror butasi inradacineaza mai greu si la cele degarnisite de frunze la baza.
Marcotajul seamana cu butasirea, dar se deosebeste prin faptul ca marcotarea ramane atasata de planta-mama. Aceasta se separa de planta-mama numai dupa inradacinare. Plantele pot fi inmultite prin doua tipuri de marcotaj: marcotajul terestru si marcotajul aerian.
Marcotajul terestru se aplica plantelor verzi, cu tulpini flexibile, taratoare (iedera, plectrantus, ficus repens, filodendron, pothos, etc.) sau anthurium, prin musuroirea bazei tuplinii.
Se alege o tulpina tanara, se pregateste ghiveciul cu amestecul de pamant, se curbeaza, se fixeaza si se ingroapa tulpina in pamant.
Pentru a usura inradacinarea, la plantele cu tulpini mai groase se efectueaza incizii pe partea inferioara. Extremitatea tulpinii care iese in exteriorul ghiveciului se paliseaza vertical pe un tutore.
Se uda cu regularitate si se detaseaza marcota de planta-mama, numai dupa aparitia noilor frunze si muguri.
Marcotajul aerian este practicat la plantele care au tulpini si ramificatiirigide, lignificate, ca: ficus, dracena, croton, aralia, leandru, care nu pot fi curbate.
Metoda este folosita mai mult pentru recuperarea sau regenerarea unor plante degarnisite de frunze. Marcota se efectueaza intre internodii, sub frunze, cu o lama sau cu un briceag ascutit, crestand oblic tulpina si efectuand o incizie circulara.
Incizia nu trebuie facuta prea adanc, iar scurgerile de latex de la ficus, de exemplu, se opresc cu apa calduta. Crestatura se mentine deschisa prin inserarea unei pene (de exemplu, un bat de chibrit), pentru ca tesuturile sa nu se sudeze. Se fixeaza un manson din plastic, umplut cu turba umeda sau muschi de jur imprejurul tulpinii. Mansonul se inchide deasupra si sub crastatura. Se uda cu regularitate turba si dupa circa o luna sau o luna si jumatate, in manson apar radacini. Tulpina marcotata este taiata sub radacini si se pune in alt ghiveci.
Operatiunea se poate efectua cu succes din aprilie pana in iulie.
Altoirea
Se practica la unele specii de cactusi (echinopsis, ericereus) si consta in alipirea unei portiuni de tulpina pe o planta iaradacinata (portaltoi).
Se taie orizontal, cu o lama de ras, tulpina portaltoiului, la 10-12 cm de la baza. Se recolteaza altoiul (excrescenta sau partea terminala a tulpinii) si se pune pe portaltoi, avand grija ca partile sa se suprapuna perfect. Se asigura alipirea cu ajutorul unui elastic, trecut pe sub ghiveci si deasupra altoiului. Fuziunea dintre altoi si portaltoi se produce in cateva saptamani.