Ophiopogon

 OphiopogonEste numita si iarba cu flori de crin. Provine din Asia, si mai exact din China, Japonia si Coreea.


Aceasta planta are doua specii importante:
Ophiopogon jaburan- planta perena de talie mica (30-40) de cm, gazonata. Frunzele persistente, liniar-lanceolate, verzi, formeaza o tufa densa. Florile mici, albe, asezate in ciorchini, apar la inceputul verii. Ele sunt urmate de bace albastre. Varietatea variegatus prezinta dungi longitudinale galbene.
Cea de-a doua specie este ophiopogon japonicus. Este o specie ceva mai scunda, cu frunze asemanatoare ierbii, colorate in verde inchis. Florile apar vara, au culoarea mov, iar apoi fructele sunt aproape negre.


Ophiopogon este o planta permanent verde, ce-si extinde tufa ca un covor. Este o planta foarte buna pentru camerele racoroase, chiar neincalzite. Ii place lumina (fara soare direct vara) si tolereaza semiumbra. Pamantul trebuie sa se mentina permanent reavan, prin udare regulata vara. Necesita o atmosfera mai umeda.
Planta se inmulteste usor, prin divizarea tufei primavara.
Pulverizarea cu apa se aplica frecvent. Transplantarea este necesara atunci cand planta ocupa in intregime spatiul din ghiveci, cu care ocazie se face si divizarea ei in vederea inmultirii.