Pachypodium lamerei
Denumire populara: Pachipodium, Palmier de Madagascar, Palmier spinos
Familie: Apocynaceae
Origine: Madagascar
Inaltime: 1,2-1,8 m
Diametru: 90-120 cm
Expunere: plin soare
Udare: redusa
Perioada de inflorire: iarna
Descriere:
Pachypodium lamerei face parte din familia Apocynaceae, care contine mai mult de 175 de specii. Tulpina este acoperita cu tepe si in varf cresc frunzele, lungi de 15-20 cm. Desi seamana foarte bine cu un palmier, Pachypodium este o planta suculenta. Florile sunt albe si au petale asimetrice; pachypodium infloreste numai la maturitate, si pot trece chiar si 10 ani, in cazul in care planta a fost obtinuta din seminte.
Cultivare si ingrijire:
Pachypodium lamerei trebuie plasat intr-o zona cu plin soare sau partial umbra, cu temperaturi blande. La plantare folositi un amestec format din 2 parti nisip la 1 parte turba si 1 parte lut, iar pe fundul ghiveciului asezati niste pietricele pentru ca apa sa se scurga mai bine. Planta se uda in general rar - iarna nu se uda deloc in lunile cand si-a pierdut foliajul - si nu trebuie tratata cu fertilizator. Se transplanteaza intr-un ghiveci mai mare la fiecare 3 ani, operatie care poate fi destul de complicata din cauza spinilor de pe tulpina - cel mai usor mod este sa inveliti zona de trunchi pe care puneti mana in cateva straturi bune de ziar.
Este o specie care se comporta foarte bine ca planta de apartament, asezata in fata unui pervaz, dar care poate fi mutata si afara, pe perioada verii, cand are nevoie de udari regulate, sau intr-o sera, unde temperatura si cantitatea de apa poate fi controlate mai bine pe tot timpul anului.
Pachypodium lamerei poate creste destul de mult intr-un an; vara trebuie udat regulat, atata timp cat pamantul e bine drenabil. Lipsa de apa in timpul lunilor calde de vara duce la pierderea frunzelor, lucru care ajuta planta sa pastreze apa care altfel s-ar fi pierdut prin frunze. Se reduce udarea toamna, cand scad nivelul de lumina si temperatura scad, dar aveti grija sa nu lasati planta afara cand temperaturile scad foarte mult, pentru ca nu tolereaza inghetul; planta poate putrezi cu totul daca e udata prea mult in lunile de iarna, dar din pacate, si daca e udata mai putin decat necesar rezultatul va fi acelasi. E posibil ca frunzele sa se ingalbeneasca si sa cada iarna, mai ales daca planta e tinuta intr-un mediu uscat - dar acesta este un lucru normal pentru ca planta isi incetineste metabolismul - nu udati planta prea mult numai ca sa nu ii cada frunzele.
Inmultire:
1. prin lastarii nou aparuti la baza plantei, care se desprind usor si se lasa 5-8 zile sa se usuce inainte de a-i planta.
2. prin seminte, dar acestea nu incoltesc mereu; inainte de a le planta in pamant reavan, se lasa sa se moaie in apa timp de 24 de ore. Semintele germineaza intr-o perioada ce variaza de la 21 de zile pana la 6 luni, daca sunt tinute intr-un mediu cu 22 grade C.
Info:
Pachipodium inseamna "picior gros" in limba greaca, si se refera clar la tulpina ingrosata.
Lavinia Rorich
copyright @ Gradinamea.ro