Rafturi decorative pentru perete

Plantele de apartament sunt cele mai frumoase “accesorii” cu ajutorul carora ne putem decora incaperile. Plasate de obicei pe pervaz pentru a beneficia de cat mai multa lumina, plantele sunt acoperite de cele mai multe ori de perdea sau de jaluzele, iar astfel frumusetea lor poate fi admirata mai mult din exterior decat din interior.

Cei care dispun de incaperi luminoase pot recurge si la alte metode pentru a scoate in evidenta plantele de apartament. Amplasarea unor corpuri speciale pentru flori pe perete reprezinta o metoda ingenioasa de decorare dar si o solutie de etalare a plantelor, care pana nu demult erau puse in umbra.

Designurul portughez Rui Pereira a creat un suport special care pote fi folosit atat pentru flori cat si ca spatiu de depozitare. Cu forme inspirate, din materiale moderne, indeplinind un rol practic dar si unul decorativ, acest suport este mult mai usor decat pare la prima vedere.

Raftul este realizat dintr-un material usor, care imita perfect piatra naturala. Datorita designului, suportul se integreaza foarte bine atat intr-un decor rustic cat si intr-un spatiu modern. Acest sistem de rafturi modular prezinta o idee de design inovatore si interesanta, care imbina aspectul greu de piatra naturala cu luminozitatea materialului din pluta. Desigur, aceste rafturi nu sustin greutati mari, precum cea a unei flori de mari dimensiuni.

Avand in vedere ca odata cu amplasarea plantelor pe aceste suporturi realizati si un decor pentru perete, optati pentru acele specii de flori care nu incarca foarte mult spatiul si care se potrivesc ca volum si culoare cu restul elementelor din incapere. Dar si fara a depozita sau a sustine vreun obiect, aceste rafturi sunt foarte atractive. Fiind disponibile in trei marimi, puteti realiza un décor bazat doar pe forma si dimensiune.

Sursa foto

A.I.

InCasa.ro