Tendinte in amenajari si decoratiuni interioare pentru 2008
De ani buni schimbarile, ideile si tendintele marilor case de moda au inceput sa influenteze si tendintele in domeniul decoratiunilor interioare si mobilierului. Iar 2008 nu este o exceptie, mai ales cromatic, designerii vestimentari si cei de interior parand sa se inteleaga foarte bine. Potrivit expertilor, 2008 va fi un an al libertatii si experimentarilor, in locul unor modele si nuante stabilite. Este anul in care oricine trebuie sa inceapa sa experimenteze, fie ca este vorba de stilul vestimentar, fie de mobilierul pentru o camera, accesorii sau elemente de décor. Nu exista culori recomandate si nici culori interzise. De la albastrul ce imita sticla la bogata gama de verde, inspirata de natura, pana la negrul intens, albul pur ori culorile pastelate, chiar si rozul pal, se poate incerca orice. Iar o asemenea paleta de optiuni va duce cu siguranta la combinatii interesante, unele reusite, altele mai putin. Esential este ca formele, culorile si combinatiile alese sa exprime exact ceea ce dorim.
Ne-am luat libertatea de a va oferi cateva idei si recomandari pentru anul care vine.
Verdele pare sa fie pe cale de a deveni cea mai trendy culoare neutra, mai ales ca este in ton cu preocuparea pentru ecologie si salvarea mediului. Folosit ca un fundal discret, ca un simbol al responsabilitatii fata de mediu sau pur si simplu ca nuanta principala, in toate tonurile sale, verdele poate fi combinat, mai ales in 2008, cu albastru deschis sau albastru intens. Rezultatul : o camera proaspata, plina de culoare, ecologica si in ton cu noile tendinte. Cel putin asa sustin specialistii in design interior. Pentru o paleta cromatica mai ampla si mai interesanta, incercati sa adaugati piese si accesorii de culoarea nisipului sau dimpotriva de un cafeniu inchis. Aceasta combinatie este potrivita pentru toate camerele unei locuinte, dar ideala pentru bai, bucatarii sau camere de zi, nu prea pretentioase.
Cei care vor altceva, cei atrasi in special de eleganta si stilul sofisticat, isi pot redecora locuinta in tonuri de alb si negru, completate cu accesorii potrivite, lumini, oglinzi, materiale scumpe. Cum deja este vorba de spatii mult mai pretentioase si mai costisitoare, asistenta unui specialist in design interior este esentiala. Alaturi de alb si negru, designerii ii sfatuiesc pe cei interesati sa adauge elemente metalice, in special argintiu, dar si texturi cat mai bogate, cat mai costisitoare, reusind astfel o paleta interesanta prin contraste si nuante. Cine vrea sa mearga chiar mai departe, poate chiar adauga un strop de roz sau de galben, foarte palide, dar greu de potrivit fara ajutorul unui specialist. Un astfel de interior, fie ca este vorba de o singura camera, fie de o locuinta, are cu siguranta ceva stralucitor, elegant si distins, dar si bugetul trebuie sa fie pe masura.
Astfel de combinatii sunt potrivite in dormitoarele principale sau intr-un living room cat mai spatios.
Sunt insa multe persoane care prefera ceva traditionalist, care cauta simplitatea si eleganta retro intr-o lume dominata de tehnologie si progres. Este nevoia unei intoarceri intr-un timp cat totul era mai calm. Iar in 2008 acestia se pot apuca de redecorare, pentru ca revin in forta broderiile florale, foarte apreciate in trecut pentru minutiozitatea si cromatica lor. Noul an va fi, potrivit specialistilor in design interior, un an al broderiilor si stilului retro, adaptat insa tendintelor si mai ales cerintelor contemporane. Dar interesul crescut pentru ornamentele si accesoriile brodate arata si interesul pentru arta artizanala si atmosfera familiei clasice, unde toti membrii se implica intr-o activitate domestica. Greu de realizat, broderiile schimba radical orice spatiu, prin culori si forme altfel greu de obtinut, personalizand locuinta. Accesoriile si decoratiunile realizate manual creaza un spatiu cald, in culori pastelate sau dimpotriva intense. Nuante de rosu, de la rosul stins pana la cel intens, tonuri de castaniu si cafeniu foarte calde, portocaliu, albastru dens, sunt doar cateva idei pentru astfel de broderii, cele mai atragatoare si interesante modele ramanand cele florale. Astfel de accesorii si decoratiuni se potrivesc mai bine unei locuinte traditionale, fiind ideale pentru bucatarie si pentru living. Conditia de baza este ca broderiile sa se potriveasca celorlalte elemente din incapere, pentru a evita un contrast deranjant.
www.incasa.ro
Altheate
10 dec 2007