Tripsul plantelor de sera
Heliothrips haemorrhoidalis este raspandit in sere unde ataca plante ornamentale cum ar fi ferigile, azaleele, citricele, ficusii, etc. Prin hranire acestia sug sucul celular iar tesuturile capata pete argintii sau roscate care mor cu timpul. Plantele raman mici si nu se mai dezvolta, in cazul atacurilor puternice uscandu-se complet.
Adultii tripsilor sunt brun-inchisi, reticulati pe abdomen, cu picioarele si antenele galbui. Antenele sunt compuse din 8 articolatii dintre care ultimele sunt prevazute cu spini. Aripile sunt galben-cenusii prevazute cu o singura nervura, bifurcata, si cu franjuri lungi. Lungimea corpului este de 1,2-1,4 mm. Larvele sunt galbui, cu antenele si ultimele segmente cenusii.
Femelele de trips depun oua din care dupa o perioada de 5-8 zile apar larvele. Acestea se hranesc ca si adultii, perforand cuticula frunzelor si extragand seva din plante. Stadiul de larva dureaza 14-16 zile, dupa care ele ajung la completa dezvoltare si se retrag in sol. In conditii de sera, tripsul plantelor de sera prezinta mai multe generatii pe an, inmultirea lor avand loc tot timpul anului.