3 ingrediente naturale care te ajuta la curatenie

Solutiile de curatare gasite in comert ne ajuta sa ne pastram casa curata, dar foarte multe dintre aceastea contin foarte multi agenti chimici daunatori pentru sanatatea noastra.

Degresantul pentru aragaz, solutia pentru sters faianta, detartrantul si chiar detergentii de vase si rufe contin substante care in timp pot duce la afectiuni precum astmul sau alergii.

Dar toate aceste solutii pot fi insa inlocuite cu unele naturale, preparate chiar de noi. Putini stiu ca otetul, sucul de lamaie si bicarbonatul nu sunt bune doar in alimentatie, ci si pentru curatarea suprafetelor din casa.

Cu otet se poate curata aproape orice. Acesta poate dizolva depozitele de minerale, indeparteaza mucegaiul si ajuta la pastrarea unui mediu fara igrasie sau bacterii precum E.coli sau Salmonella.

Diluat cu apa, otetul poate fi folosit pe aproape toate suprafetele din casa: faianta, gresie, ceramica, plastic, sticla, metal. Mirosul nu reprezinta o problema deoarece acesta dispare atunci cand se usuca.

La fel ca si otetul, sucul de lamaie se dovedeste a fi la fel de util in curatarea eficienta a casei. Urmele de sapun si depunerile de calcar vor fi usor indepartate cu o solutie facuta din apa si suc de lamaie in parti egale. Cu aceasta solutie se curata si recipientele din plastic, blatul de bucatarie, oglinzile si geamurile, chiar si parchetul laminat. Sucul de lamaie in combinatie cu sarea de masa indeparteaza mucegaiul.

Un alt produs care se gaseste aproape in orice gospodarie si care poate fi folosit la curatarea diferitelor suprafete din locuinta este bicarbonatul. La fel ca si otetul si sucul de lamaie, bicarbonatul curata excelent grasimea si petele de pe chiuvete, blaturile din bucatarie, gresie sau faianta. De asemenea, este un bun dezinfectant iar datorita faptului ca nu are parfum poate fi folosit si de persoanele alergice. Dizolvat in putina apa, bicarbonatul indeparteaza petele de ceai sau cafea de pe obiectele din portelan, curata tacamurile din inox si elimina mirosurile neplacute.

Sursa foto

A.I.

InCasa.ro