Aechmea fasciata

ghiveci cu Aechmea fasciata

Aechmea fasciata cu flori albastre

Denumire populara: planta vaza (la americani)
Familie: Bromeliaceae
Inaltime: pana la 60 cm
Diametru: pana la 30 cm
Expunere: partial umbra
Sol: usor drenabil, acidic - pH 5.5 - 6.5; tolereaza sol acid, alcalin, lutos, nisipos
Toleranta la seceta: ridicata
Perioada de inflorire: vara, toamna si iarna
Culoarea florilor: rosu, roz, violet
Dimensiunea florilor: 8 x 8 cm
Culoarea foliajului: verde-gri
Dimensiunea foliajului: 60 x 60 cm
Rata de dezvoltare: inceata

Descriere
Aechmea fasciata este o planta epifita (traieste pe alte plante, consumand din
substantele nutritive ale acestora) din familia bromeliadelor, originara din Brazilia. Aechmea este considerata a fi printre cele mai frumoase bromeliade pentru decorarea interioarelor. Florile sale mari si viu colorate se ridica deasupra nivelului rozetei de frunze in forma de vaza, de unde si numele de planta vaza pe care i l-au dat americanii.

Aechmea fasciata

Ingrijire si cultivare
Aechmea fasciata este o floare de apartament foarte populara, usor de ingrijt, cu frunze
arcuite, gri-verzui. Foliajul argintiu sustine o floare plata, roz-rosiatica, din care pot aparea flori obisnuite, albastre. Aechmea incepe sa infloreasca de pe la mijlocul verii si de obicei florile tin cateva luni. Planta trebuie tinuta intr-un loc cu multa lumina, dar protejata de soarele direct.

Perioada de inflorireAechmea fasciata are frunzele aranjate n forma de rozeta
Majoritatea bromeliadelor infloresc atunci cand ajung la maturitate; ele pot fi fortate sa
infloreasca daca sunt tratate cu substante speciale; o alta metoda prin care Aechmea fasciata poate fi fortata sa infloreasca este: asezati intreaga planta intr-o punga de plastic, cu un mar (tavita nu trebuie sa aiba apa, pentru a nu se aduna prea multa umiditate); marul va elibera in aerul inchis etilena, gaz care stimuleaza inflorirea la bromelii - planta se lasa in aceste conditii timp de 7-10 zile, iar florile vor aparea 1-2 luni mai tarziu.

Adaugati un amestec de turba si muschi in parti egale la amestecul de pamant de plante, pentru a avea un sol humos si bine drenabil. Intre udari, nu este nici o problema daca pamntul se usuca. Apa trebuie mentinuta in cupa centrala formata de frunze. Aechmea fasciata se fertilizeaza la fiecare 2 luni, iar substanta se aplica pe pamant; daca vreti sa fertilizati in fiecare luna, atunci aplicati substanta diluata la jumatate.

In zonele cu clima mai blanda sau in timpul verii puteti scoate Aechmea fasciata afara. Dupa ce infloreste, planta va muri si va produce puieti care pot fi rupti de langa planta-mama si plantati separat. In 2-3 ani, acestia vor inflori si se vor inmulti.

Aechmea fasciata inmugurita

Aechmea fasciata inflorita

Aechmea fasciata ini ultima faza a infloririi

Plantarea
Aechmea fasciata se poate planta intr-un ghiveci destul de mare pentru a ajuta planta
sa se dezvolte; nu alegeti un ghiveci mult prea mare, pentru ca vor putrezi radacinile. Folositi un amestec de pamant nu foarte nisipos si fin, ci usor drenabil, acid, cum este cel special pentru orhidee; il puteti prepara singuri acasa, din parti egale de pamant de flori de la magazin, perlita si bucati mici de talas (uneori acestea se gasesc deja in amestecul pe pamant cumparat).

Udarea si fertilizarea
Aechmea fasciata este o bromelie care se uda la fel ca celelalte "surate" ale ei. Rozeta
formata de frunzele ei poate retine rezerve de apa care trebuie sa fie complet consumate inainte de a fi reincarcate, de doua ori pe saptamana. Pamantul din ghiveci nu se uda decat atunci cand s-a uscat. Planta se trateaza cu o substanta fertilizatoare echilibrata, dupa cum am specificat mai sus

cosenileBoli si daunatori
Aechmea fasciata este relativ ferita de boli sau daunatori, dar uneori poate fi atacata
de cosenile. Acestia se controleaza si indeparteaza cu substante din comert (respectati instructiunile de pe ambalaj).

Inmultire
Dupa inflorire, bromeliadele si Aechmea fasciata produc puieti (lastari) care pot fi
inlaturati de mici si plantati separat.

Info:
Aechmea fasciata este membra a familiei bromeliadelor, la fel ca ananasul.
Bromeliadele sunt caractetizate printr-un aranjament circular distinct al frunzelor, din mijlocul carora rasare floarea.

Lavinia Rorich
20.02.2006
copyright @ Gradinamea.ro