Arhitectura peisagistica - partea 1

Acestea include elemente topografice - dealuri, vai, rauri, lacuri -, plante - copaci, arbusti, tufe, flori, gazon - , constructii - cladiri, terase, drumuri, poduri, fantani, statui. Nu exista reguli imuabile in arhitectura peisagistica deoarece fiecare proiect (chiar mai mult, fiecare parcela) ofera provocari si probleme unice datorate variatiilor de contur, climat, si a zonelor inconjuratoare.

Arhitectii specializati se ocupau in trecut doar de arhitectura gradinilo, executand diferite proiecte pentru cei care isi puteau permite luxul de a investi intr-o gradina proprie, care sa rivalizeze cu parcurile oraselor. Aceste inceputuri ale arhitecturii peisagistice ar putea parea astazi modeste, mai ales comparate cu realizarile de astazi, dar astfel au fost create proiecte impresionante si de o deosebita frumusete. Astazi  arhitectura peisagistica se ocupa de proiecte mult mai ample, incepand de la gradini de mici dimensiuni pana la parcuri imense, magazine sau autostrazi. Lucrarile de gradini se fac astazi de catre gradinari profesionisti, la preturi pe masura, acestia plantand si ingrijind plantele alese de proprietar sau de firma. Arhitectul peisagist, care are aproape intotdeauna si studii de specialitate, are acelasi statut profesional ca un inginer sau arhitect, primind plata direct de la client. Cei care se ocupa exclusiv de gradini pot fi amatori sau profesionisti activand in cadrul unei firme specializate. Cele mai multe gradini de largi dimensiuni insa sunt proiectate de arhitecti peisagist, care se ocupa atat de partea de design decorativ cat si de canalizare sau incadrarea in planul general de urbanism. De regula gradinile mici nu au nevoie de o planificare atat de minutioasa.

PRINCIPII

Oricare ar fi scala unui proiect, arhitectul trebuie sa studieze mai intai cu toata atentia lotul alocat. Singur sau impreuna cu reprezentantii primariei sau cu arhitectul care se ocupa de partea de constructie, arhitectul peisagist evalueaza daca locul propus este potrivit proiectului. Trebuie sa ia in considerare aspectul general, climatul, calitatea solului si nu in ultimul rand costurile. Dupa ce a analizat toate aceste informatii, arhitectul incepe efectiv designul.

Este realizat un plan general, care poate fi o gradina obisnuita, bazat pe o aranjare simetrica a elementelor sau dimpotriva una informala, pentru a profita la maxim de caracteristicile naturale ale lotului. Planul poate fi cel al unei gradini japoneze in care portiunile de nisip si pietrele, aranjate aparent dezordonat, completeaza florile, sau o varianta simplificata a unei portiuni cat mai naturale de arbusti si plante marunte.

Proiectul este are la baza criterii stricte de scala si proportionalitate. O gradina de mici dimensiuni, incadrata de un gard sau zid inalt, trebuie sa fie vizibila proprietarului, fiind aflata la mica distanta de locuinta acestuia. Dar un parc de mari dimensiuni, eventual situat in centrul unui oras, lasa loc pentru grupuri de arbori sau spatii imense, libere si deschise. Un proiect bun ia in considerare si formatiunile naturale, precum dealurile sau lacurile, putand sa le pastreze sau sa le modifice, in functie de viziune si de buget. Totul este ca varianta finala a proiectului sa respecte scala si proportiile. O gradina de mici dimensiuni, exemplu, incadrata de un gard sau un zid inalt trebuie sa se gaseasca in apropierea casei, ca o prelungire a acesteia, pentru a fi usor apreciata. Un parc de mari dimensiuni, situat in centrul unui oras, va oferi vizitatorilor spatii largi, deschise si palcuri dense de copaci. Proiectul trebuie sa foloseasca la maxim si formatiunile naturale - dealuri, vai, rauri, lacuri, - pe care le pastreaza, le amenajeaza sau le modifica radical. In plan pot fi incluse si subdiviziuni ale spatiului, fie ca este vorba de parcele de teren distincte, amenajate pentru ca respecta o simetrie generala sau un lot impartit in portiuni mari, unde separarea nu este distincta.

Arhitectul peisagist trebuie sa ia in considerare si contrastele intre zone cauzate de climat. La fel, contrastul dintre culori, dimensiuni ale elementelor sau tipurile de plante si accesorii este un element esential. Speciile care vor fi plantate pot fi alese in functie de anotimp, pentru ca diferitele portiuni ale gradinii sa infloreasca in momente diferite ale anului, asa ca arhitectul va trebui sa aiba cunostinte macar de baza din domeniul floriculturii, sau sa apeleze la un specialist in domeniu. Un proiect trebuie sa ia in considerare si caracteristicile, nevoile si limitele fiecarei specii. Celelalte elemente care alcatuiesc proiectul pot fi : fantani, helestee, scupturi, banci, ziduri, alei, terase, chioscuri.