Ceaiul verde si boala Alzheimer
Conform unui studiu recent realizat de Universitatea din South Florida in colaborare cu Centrul Alzheimer, Institutul National de Afectiuni Neurologice si Asociatia Alzheimer din Statele Unite ale Americii, un component al ceaiului verde, despre care cercetatorii cred ca are un rol important in lupta impotriva cancerului, ar putea proteja creierul de distrugerile provocate de boala Alzheimer.
Cercetatorii au injectat unui soricel de laborator un antioxidant continut in ceaiul verde, iar rezultatul a fost scaderea producerii de beta-amyloide, o proteina responsabila pentru producerea tesutului care blocheaza creierul, la pacientii cu Alzheimer. Dupa cateva luni de injectii, tesutul daunator a fost redus cu pana la 54%. Trebuie mentionat ca soricelul de laborator folosit in acets experiment a fost programat genetic sa dezvolte boala Alzheimer.
Alzheimer este o afectiune degenerativa progresiva a creierului care duce treptat la pierderea accentuata memoriei si a capacitatilor intelectuale ale pacientului, fiind deseori asociata si cu tulburari de comportament. Boala, descrisa pentru prima data de neuropatologul german Alois Alzheimer, afecteaza milioane de oameni de pe intreg globul.
Consumarea pur si simplu a ceaiului verde nu duce la reducerea tesutului daunator, deoarece el contine alte componente care se pare ca anuleaza efectele benefice ale antioxidantului minune. Pasul urmator a fost realizarea unor pastile care contin componentul respectiv intr-o concentratie mare, iar pacientii care au fost supusi testelor nu au inregistrat efecte secundare majore.
Alte studii arata ca acelasi antioxidant poate fi responsabil pentru prevenirea anumitor tipuri de cancer si, mai mult, poate stopa raspandirea virusului HIV in corp.
Lavinia Rorich
copyright @ Gradinamea.ro