Cresterea citricelor in ghiveci
In general, zonele in care iubitorii de plante isi "permit" sa planteze citricele direct in gradina, sunt zonele in care acestea sunt cultivate si pentru comercializare. Dar daca spatiul este limitat si/sau temperaturile din mediu nu sunt cele corespunzatoare, nu dezarmati. Va puteti bucura din plin de acesti arbusti pe tot parcursul anului. Metoda este simpla: cultivarea citricelor in ghiveci.
Ce va trebuie
- un arbust, eventual altoit (daca doriti fructe)
- un ghiveci mai mare
- amestec de pamant
- substante fertilizatoare lichide sau granule
- daca il tineti in interior, mai aveti nevoie de pietricele pe care sa le puneti in tava (pentru a-i oferi mai multa umezeala, se procedeaza la fel ca la orhidee: se aseaza ghiveciul pe un strat de pietricele, in tava si apoi se pune apa; pietricele ajuta ca apa sa nu ajunga la fundul ghiveciului si astfel sa dauneze radacinilor) si, eventual, o lampa pentru a-i oferi mai multa lumina.
In zonele in care temperaturile scad in mod regulat sub -3 grade Celsius, arbustii trebuie adusi in casa, intr-un loc luminos, in care sa fie protejati de inghet.
Aproape orice fel de citrice pot fi cultivate in ghiveci, cel putin pentru o perioada. Lamaiul si grapefruit, care de obicei devin arbori voluminosi vor ajunge destul de repede sa consume tot spatiul oferit de ghiveci.
Cel mai bine este sa alegeti varietati mai mici, pitice, cum sunt lamai Meyer, lamai verde Bearss, mandarin Satsuma, etc. Aceste varietati vor ramane sanatoase si vor face fructe mai multi ani.
Ghiveciul
Alegeti un vas/ghiveci mai mare, cu volum de aproximativ 60 litri. Bine-cunoscutul ghiveci tip "jumatate de butoi" este foarte potrivit. Ghivecele de plastic sau teracota cu diametrul de 76 - 91 cm sunt la fel de bune; cele de plastic vor transmite mai repede caldura soarelui inspre radacini, lucru care nu este neaparat benefic. Containerele de lemn nu sunt foarte bune pentru ca putrezesc; ele trebuie "captusite" mai intai cu un material protector.
Indiferent de tipul de ghiveci pe care il alegeti, acesta trebuie sa aiba gauri pentru a se drena apa; daca e nevoie, faceti dvs. cateva gauri in plus, in directia sursei de lumina, dar nu le acoperiti cu pietricele (asa cum se face de obicei pentru a nu lasa pamantul sa se scurga afara). Pentru a facilita drenajul si pentru a asigura o buna circulatie a aerului, ridicati putin ghiveciul.
Pamantul
Folositi un amestec de pamant steril, special pentru plantele de ghiveci (se gaseste in magazine sau in florarii). Nu folositi niciodata pamant obisnuit din gradina, chiar daca acesta este de o calitate buna; odata asezat in ghiveci, pamantul de gradina devine foarte dens si nu lasa apa sa se scurga usor.
Udarea si fertilizarea
Plantele din ghivece au nevoie, in general, de udari mai dese decat daca ar fi plantate in gradina, iar citricele nu fac exceptie de la aceasta regula. Mai ales in perioadele calde, uscate sau cand bate vantul tare, plantele trebuie udate zilnic. Regula de baza este sa udati bine ghemul de radacini, pana cand apa incepe sa se scurga in tavita ghiveciului.
In unele situatii, apa se va scurge fara ca radacinile sa fie bine udate; acest lucru se intampla mai ales atunci cand ghemul de radacini este foarte uscat si se comprima, indepartandu-se de marginile ghiveciului. Astfel, apa se scurge prin zona dintre pamant si ghiveci, fara sa ajunga si la radacini. Cand udati, turnati cate putina apa in mijlocul ghiveciului, aproape de tulpina.
Udarea frecventa face ca nutrientii din pamant sa se piarda mai repede decat in mod obisnuit, in majoritatea solurilor. Fertilizatorii sub forma de granule, cu eliberare intarziata, sunt mai buni pentru ca nu sunt necesare mai multe aplicari (perioadele la care trebuie inlocuiti depinde de fertilizatorul utilizat si de frecventa de udare). Fertilizatorii lichizi ofera de cele mai multe ori un control mai exact asupra substantelor nutritive, dar ele trebuie aplicate de mai multe ori (saptamanal sau in functie de planta). Oricum, cand e nevoie sa tratati planta cu fertilizator, este bine sa urmati instructiunile de pe ambalaj.
Mai multe decat alte plante, citricele sunt inclinate spre deficienta de micronutrienti ca fier, mangan si zinc. Daca acestia se gasesc in cantitati inadecvate, planta va avea de suferit: frunzele se vor ingalbeni, dar vinisoarele vor ramane verzi. Prin urmare, este o idee buna sa aplicati o substanta care sa contina aceste elemente, cel putin o data pe an. Cea mai buna perioada este primavara devreme, cand incep sa apara frunzele tinere.
Cresterea citricelor in interior
Daca mutati ghiveciul cu arbust in interior, fie ca e vorba de o sera, terasa sau pur si simplu intr-o camera bine luminata, citricele pot fi cultivate la fel ca cele plantate afara. Se aplica aceeasi reguli, cu numai cateva diferente.
In primul rand, daca doriti ca arbustul sa faca fructe, alegetiun soi de citrice acide in mod natural, nu de tipul portocalelor dulci sau grapefruit. Exemple de varietati "acide" sunt lamaia 'Improved Meyer' si 'Ponderosa'. Cel mai probabil, acestea vor produce fructe iarna daca sunt tinute in interior. Si alte soiuri de lamai se dezvolta bine, dar sansele de a produce fructe sunt foarte mici.
Cand mutati plantele afara, primavara, sau cand le aduceti inapoi in casa, toamna, faceti in asa fel incat tranzitia sa fie treptata: pe o perioada de o luna mutati planta in casa pe timpul norptii si ziua lasati-o afara. De asemenea, inainte de a o aduce inauntru, spalati-i bine frunzele, eventual cu apa amestecata cu putin sapun, pentru a indeparta orice fel de insecte daunatoare. Acestia, desi poate nu au pus probleme cat timp planata a stat afara, vor produce pagube mari odata ce patrund in casa.
Fata de mediul de afara, in interior gradul de luminozitate si umiditate este mai scazut, iar temperaturile sunt mai ridicate. Acesta este motivul pentru care trebuie sa ii oferiti plantei lumina in plus si umiditate mai ridicata. de asemenea, cel mai bine este sa tineti ghiveciul intr-o camera mai racoroasa, cu multa lumina.
Sfaturi
- soiurie de lamai acide, precum 'Improved Meyer', se preteaza mai bine la cultivarea in interior;
- aplicati substante nutritive sub forma de granule pentru a reduce numarul de aplicari necesare pentru un an intreg. Puteti folosi si o substanta fertilizatoare lichida, bogata in nitrogen: amestecati cu apa pana cand obtineti o concentratie de 1/4 pe care sa o aplicati din primavara pana vara tarziu (iarna nu mai tratati planta cu fertilizator);
- radacinile uscate ale citrcelor trebuie udata cu cate putin apa odata, in centrul ghiveciului.
Lavinia Rorich
Gradinamea.ro