Culoarea si spatiul
Pana in secolul al XIX-lea culoarea a fost considerata un atribut al formei, principala sa functie fiind in exclusivitate una decorativa. Odata cu dezvoltarea vitraliilor, asociata fiind cu lumina, culoarea a inceput sa vibreze si sa primeasca semnificatii proprii, desprinse de concretetea spatiului. De-a lungul timpului, culoarea s-a reintors uneori la forma, iar alteori si-a cautat propriul drum. Curentul impresionist a fost cel care a determinat emanciparea culorii, ajungandu-se pana la desconsiderarea suportului sau material si la anihilarea formei.
In legatura cu spatiul inchis culoarea poate sublinia formele si structurile acestuia sau, dimpotriva, le poate dezmembra; poate concentra fasciculul vizual sau, din contra, il poate dispersa; poate atribui greutate sau transparenta imateriala formei, contururi puternice sau vagi, stabilitate sau miscare.
Cu ajutorul nuantelor sale, culoarea poate mari aparent spatiul (nuantele luminoase si reci) sau il poate micsora (nuantele intunecate, tonurile calde si dense), acest lucru fiind posibil deoarece tonurile luminoase se dilata pe retina, pe cand cele dense se proiecteaza pe retina in contururi precise. Acestea din urma sunt recomandate pentru accentuarea formelor si volumelor mici. Culorile usoare, pastelate si culorile reci sunt receptionate de ochi in contururi vagi, pretandu-se la aplicarea pe suprafete intinse si in spatii deschise.
O alta functie a culorilor este aceea de a apropia sau de a indeparta. Portocaliul si rosul (culori calde), spre exemplu, asezate pe un fond negru par mai apropiate decat albastrul si violetul (culori reci), aflate pe acelasi fond. Aveti grija, insa, atunci cand folositi aceste efecte, deoarece contrastele simultane prea puternice, intre aproapele si departele sugerate de culori, pot avea fecte nedorite, ochiul acomodandu-se greu la variatia mare a coeficientilor de refractie.
Felul in care sunt asezate culorile una fata de celalalta, pe verticala sau pe orizontala, influenteaza asupra impresiilor de spatiu. Astfel: soclul unei mobile sau al unei cladiri vopsit intr-o culoare densa sugereaza stabilitate, insa aceeasi culoare aplicata in zonele superioare ale obiectelor/cladirilor va creea senzatia de fragilitate. Este recomandat ca elementele portante ale arhitecturii/ale mobilei sa fie vopsite in culori pline, intense si mai putin luminoase, in timp ce pentru elementele sustinute (bolti, plafoane) sa se foloseasca culori mai deschise sau reci.
Proiectarea culorilor in interior trebuie facuta tinandu-se seama, in primul rand, de premisele functionale ale spatiului respectiv, premise determinate de actiunile psihologice si fiziologice ale culorii. Culoarea participa, in mod esential, la definirea criteriului utilitar al spatiului construit, prin resursele sale psihologice.
Retineti ca fiecare interior trebuie sa aiba o tonalitate dominanta, care va determina succesiunea subordonata a celorlalte nuante. Dominanta este cea care organizeaza compozitia, asigura unitatea si atribuie interiorului o anumita calitate afectiva. Asadar, alegerea oricarei scheme cromatice trebuie sa porneasca de la dominanta. Tineti cont, de asemenea, de natura materialului pe care se aplica culoarea si de modul de reflectare propriu fiecarui material, de natura luminii incidente si de intensitatea acesteia, pentru ca variatiile de lumina pot produce schimbari radicale in privinta calitatii culorilor.
Codurile si conventiile dispar, insa, atunci cand sunt inlocuite de inspiratie, talent si gust personal, astfel ca cea mai potrivita combinatie de culori este cea care va reprezinta.
Corina Dovinca
InCasa.ro