Cum reamenajam locuinta in sezonul de vara?
Zile insorite, serile lungi si racoroase inconjurati de familie si de prieteni - ce poate fi mai frumos de atat?! Si totusi nu trebuie sa uitam de ambianta, care este foarte importanta atunci cand vrem sa beneficiem de o seara relaxanta. Noi va vom da cateva sfaturi cu privire la amenajarea balconului, a terasei sau a gradinii pentru ca petrecerile la gratar impreuna cu cei dragi sa fie de neuitat.
Multa culoare - acesta ar fi motto-ul dupa care ar trebui sa ne ghidam in acest an pentru ca voia buna si veselia sa nu lipseasca niciodata. Pe langa albul - specific sezonului cald - in topul expertilor stau si culori precum portocaliul, rosul sau verdele, insa si galbenul sau lila sunt la mare cautare.
Pernele scaunelor sau chiar piesele de mobilier, micile accesorii decorative sau tacamurile si vesela vor schimba radical ambianta daca vor fi achizitionate in nuantele mai sus enumerate. Acestea atrag atentia imediat si sunt totodata si o sursa de energie pozitiva. Cu toate acestea se recomanda ca doar o singura culoare sa fie cea predominanta, iar celalate sa fie discret utilizate.
Avand in vedere ca limitele dintre o incapere in alta, insa si cele dintre spatiul interior si cel exterior incep sa dispara din ce in ce mai mult putem aseza fara probleme o canapea si niste fotolii confortabile pe terasa, pe balcon sau direct in gradina. Cu alte cuvinte, mobilierul lounge este cel mai indicat pentru a crea o adevarata oaza de liniste si de relaxare. La mare cautare este mobilierul din plastic, deoarece se curata si se mentine mai bine, chiar daca trebuie sa infrunte toate capriciile vremii.
Corpurile si sursele de iluminat joaca un rol foarte important pentru mentinerea unei atmosfere placute. Astefel lampioanele din hartie, fie ele albe sau colorate transforma orice spatiu intr-unul cald, vesel si primitor.
Sursa foto
A.V.
InCasa.ro