Farmecul tapiseriilor contemporane
|
|
Prezenta materialelor textile, combinata cu dorinta oamenilor de a infrumuseta tot ce se afla in jurul lor, a facut ca simpla intrebuintare a panzeturilor sa se ridice, in timp, chiar la gradul de arta. Tapiseriile si covoarele sunt deja de mult timp un tip recunoscut de arta, istoria realizarii lor incepand de acum mai bine de o mie de ani. Mai mult, arta tapiseriei a fost imbogatita cu creatiile artistilor din mai toate colturile lumii si din culturi diferite.
Mai recent, tapiseriile si covoarele de perete au revenit in atentia decoratorilor de interioare, o data cu revenirea la moda a accesoriilor de inspiratie traditionala. Tendinta se regaseste, asadar, si in decorarea peretilor. Motivul pentru care s-a intamplat acest lucru? Texturile variate ale tapiseriilor si istoria lor indelungata.
|
|
Design-ul tapiseriilor contemporane
Desi exista o gama larga de modele traditionale, cea mai recenta tendinta este aparitia unui curent contemporan, care are la baza modele de tapiserii moderne. Datorita modului in care functioneaza masinile moderne de tesut, aproape orice model poate fi transpus intr-o tapiserie, atata timp cat tesatorul are indemandarea necesara. Acest lucru i-a facut pe multi artisti sa se gandeasca la realizarea de tapiserii ca la o sursa alternativa pentru tablourile sau operele de arta inramate.
Numarul de artisti din afara Romaniei care sunt renumiti pentru tapiseriile pe care le creaza este impresionant si creste continuu. Printre acestia se numara Malenda Trick, Elisabeth Brandon si Stewart Sherwood.
Atingand o gama larga de subiecte, de la peisaje urbane moderne sau de inspiratie impresionista, pana la scene marine idilice si peisaje fanteziste, aceste opere de arta contemporana dau acum o noua dimensiune materialelor textile si design-ului, pentru ca imbina tehnicile traditionale de tesatorie cu imaginile moderne, vibrante.
Desi tablourile sau afisele inramate inca se bucura de suprematie in amenajarile interioare, cand vine vorba de decorarea peretilor, tapiseriile moderne incep sa fie din ce in ce mai cautate datorita dorintei de a explora calitatile lor. Textura specifica fiecareia in parte transforma tapiseriile in alternative serioase la formele obisnuite de decorare.
Arta textila moderna
In plus fata de mijloacele cunoscute pe care le folosesc pentru a crea, multi artisti incep sa utilizeze si materialele textile. Unii aleg sa isi exprime viziunea artistica numai prin tapiserii, decat prin celelalte forme conventionale. Artisti precum Ulrika Leander, Monique Lehman si Elda Abramson imbina gama variata de texturi pentru a da o noua dimensiune artei tapiseriilor.
Multe din lucrarile de acest tip sunt abstracte, compuse de cele mai multe ori din culori indraznete si vii, cu modele moderne care fac din impletirea si combinarea materialelor o parte esentiala a design-ului; astfel se obtin o textura si o profunzime care nu se regasesc in celelalta moduri de expresie artistica, de exemplu, in pictura. Ca obiecte de decor, tapiseriile dau culoare si pot inveseli o incapere, devenind de cele mai mult ori punctul de interes.