Ghiocelul
Cand vedem prima oara capetele mici si albe ale ghioceilor iesind din zapada, stim ca este un semn ca iarna e pe sfarsit. Aceste flori cu aspect atat de fragil sunt de fapt foarte rezistente, si cu cat este mai rece vremea, cu atat dureaza mai mult, unele inflorind chiar in martie.
Descriere
Ghioceii sunt plante cu bulbi, originari din Europa si Asia. Au 2-3 frunze lungi si subtiri, de culoare verde inchis. Florile sunt albe si apar cate una la fiecare bulb, mai ales primavara devreme, dar uneori si pe la mijlocul sau sfarsitul iernii, lucru care face ca ghioceii sa fie primele plante cu bulb care infloresc. In unele zone ghioceii pot inflori chiar si de toamna tarziu. Cele trei petale franjurate, cu marginile verzi, din interiorul florii formeaza un fel de tub si se intercaleaza cu cele trei petale albe, mari.
Ingrijire si cultivare
Ghioceii arata cel mai bine si se dezvolta la fel de bine in conditii naturale, in zone putin umbrite. Ei pot fi plantati fie la intamplare, sau dupa un model serpuit, in borduri sau straturi de flori, sub arbusti, la marginea padurilor sau prin iarba, sub copacii din gradina. Chiar si cei de la oras se pot bucura de ghiocei, pentru ca ei pot fi cultivati cu succes si in ghivece.
Bulbii trebuie plantati la 8-10 cm adancime, toamna devreme, in pamant fertil. Alegeti un loc insorit sau partial umbrit. Ghioceii arata cel mai bine in gradinile cu rocarie, ca plante de bordura sau plantati pe gazon. Ei pot fi lasati in acelasi loc multi ani, dar daca doriti sa i mutati sau sa ii inmultiti, trebuie scosi din pamant imediat ce s-au ofilit florile.
Ca la majoritatea plantelor cu bulbi, ghioceii au nevoie de sol bine drenabil, dar care sa nu fie lasat sa se usuce vara. Solul ideal trebuie sa reproduca conditiile naturale din paduri, unde ghiocelul creste de obicei - sa fie bogat in humus si sa retina relativ usor umezeala. Cand pregatiti locul in care urmeaza sa i plantati, adaugati si multa materie organica pe post de ingrasamant.
Ghiocelul nu se prinde bine cand e plantat ca bulb uscat, adica fara frunze. Serele specializate planteaza grupuri de ghiocei cu frunze si tot asa ar trebui sa ii si comercializeze. Atunci cand cumparati bulbi, verificati pe eticheta produsului de cata vreme au stat bulbii in conditiile uscate din magazin si fara umiditate, pentru a fi siguri ca nu s-au muiat sau ofilit.
Cand plantati cate un singur bulb, adaugati si nisip pentru a imbunatati drenajul si nu uitati sa scrieti specia de ghiocel pe o eticheta, mai ales daca este o varietate deosebita. Acest truc va ajuta sa si identificati mai usor locul in care ati planta tghioceii atunci cand acestia intra in stadiul de repaus.
Odata ce s-au prins bine in locul in care i-ati plantat, colonia dvs. de ghiocei se va mari de la an la an. Cel mai bine este sa divizati grupurile la fiecare trei ani, mai ales atunci cand cultivati anumite varietati, pentru a evita inghesuirea lor. Grupurile de ghiocei care se ivesc ici colo in gradina sunt de asemenea i priveliste deosebit de frumoasa.
Pentru transplantarea ghioceilor in alte parti ale gradinii, scoteti-i din pamant cat inca mai sunt verzi si au frunze, dupa ce au inflorit si intr-o perioada cand pamantul este umed. Divizati cu grija grupurile de bulbi cu mana si aveti mare grija sa nu distrugeti radacinile. Cel mai bine este sa plantati bulbii individual, cu 2,5-3 cm intre ei. Totusi, bulbii mai mici pot fi replantati in grupuri mici.
Cand cultivati ghioceii in ghivece, transplantati-i in iulie sau august, cand plantele sunt in perioada de repaus si folositi compost proaspat. Nu folositi fertilizatoare puternice sau compost cu adaos de balegar - este de preferat un compost de frunze, ca in mediul natural in care cresc ghioceii.
Boli si daunatori
Transplantarea bulbilor la fiecare trei ani ajuta la prevenirea bolilor.
Patarea frunzelor
Boala poate interveni cand iernile sunt blande si perioadele de inghet alterneaza cu cele ploioase, primavaratice. De asemenea, ea mai poate fi raspandita prin unelte. Simptomele se prezinta sub forma frunzelor mici, acoperite de o pudra gri, asemanatoare mucegaiului, care in scurt timp se transforma in pete maronii. Daca este observat imediat, bulbul afectat trebuie dezgropat si distrus. Infectiile usoare pot fi tratate cu un fungicid usor. Pentru prevenire, rariti grupurile de ghiocei si lasati sa circule mai bine aerul.
Viermele de bulb
Poate lasa oua in gaurile pe care le sapa in bulb, iar larvele rezultate fac tunele prin bulb, distrugandu-l. Simptomele iau forma frunzelor subtiri, galbene si distorsionate care apar primavara, iar bulbii respectivi nu vor inflori. Infestarea poate fi prevenita prin greblarea pamantului imediat ce foliajul se usuca si adaugand un insecticid general. Plantele aflate in soare sunt cele mai afectate.
Molia
Acest daunator depune pana la 700 oua si isi face cuib in pamant, de unde ataca bulbul. Moliile sunt atrase de zonele cu iarba, asa ca o cultivare regulata va preveni atacurile. De asemenea, un insecticid general folosit pe pamant, in jurul plantei, toamna, va omora larva.
Soiuri recomandate
Pentru ochiul nespecialistilor, toti ghioceii arata la fel. Totusi, exista mai mult de 100 de specii si varietati. La o privire mai atenta, observam diferentele subtile, caracteristici care sunt fascinante pentru galantofili, gradinari pasionati in mod special de ghiocei. Deosebirile apar la bordura verde de pe petalele din interior, la textura si culoarea frunzelor.
Varietati care infloresc din ianuarie pana in februarie:
Galanthus nivalis - este ghiocelul obisnuit, care infloreste din ianuarie si care, in conditii favorabile, continua sa infloreasca pana in martie.
G. nivalis 'Flore Pleno' - este o varietate cu flori duble care se inmulteste foarte usor.
Varietati care infloresc din februarie pana in martie:
G. 'Magnet' - este o varietate viguroasa care face flori fosrte mari si formeaza destul de repede grupuri mari de plante.
grupul G. nivalis Scharlockii - frunzele sunt gri-verde, iar florile atarna greu si nu se deschid de tot.
G. nivalis 'Pagoda' - petalele se rasucesc in afara usor.
G. plicatus - originar din Rusia, aceasta specie are frunze crete.
G. nivalis 'Virescens' - deosebite la aceasta varietate sunt marcajele verzi de pe petale, care apar atat la cele din interior, cat si la cele din exterior.
G. caucasicus - frunzele sunt late, gri, iar florile mari; este printre ultimii ghiocei care infloresc.
Varietati neobisnuite
G. 'S. Arnott' - florile au un parfum subtil si sunt aproape de doua ori mai mari decat florile ghioceilor obisnuiti, tulpinile ajungand pana la 25 cm inaltime.
G. elwesii - florile sunt foarte mari pe tulpini de 25 de cm si cu parfum dulceag; specia e originara din Turcia.
G. ikariae - florile sunt mari, in forma de lanterna iar frunzele late, de culoare verde deschis; si aceasta varietate provine din Turcia si de aceea este mai potrivita pentru zonele usor uscate.
G. nivalis 'Sandersii' - se caracterizeaza prin margini galbene in loc de verde, ca la majoritatea ghioceilor; este mai greu de cultivat decat varietatile cu margini verzi si de aceea sunt destul de rare.
G. reginae-olgae - originar din zona mediteraneana si infloreste toamna; florile se deshid foarte mult, are putine frunze si trebuie plantat intr-un loc uscat, cu partial umbra.