Gradina de Vara 2009

Gradina de Vara

14-17 mai 2009

Parcul Herastrau, intrarea Charles de Gaulle

 

Doamnelor si domnilor! La Bulivard, in miez de primavara, va pregatim cu consideratiune cel mai inflorit si infloritor eveniment al anului! Prilej de incantare pentru ochi si rasfat pentru simturi, moft-necesar-anticriza, Gradina  de  Vara reinvie in Herastrau. In fiecare zi intre 14 si 17 ale lunii Florar, de la pranz (12.00) la ceasurile serii (20.00), cu intrarea libera.

 

Micul Paris de pe vremea romantei revine... Timp de 4 zile, predilectia spre plimbare si galanterie au sa fie satisfacute de cea mai cocheta expozitie de flori - La Belle Epoque.  Chiar daca n-o sa avem jobene cu monoclu sic, batai cu flori (suntem ecoJ) si velocipede la Sosea, aleile umbrite si racoroase si bancutele insorite ale Parcului Herastrau va asteapta. Pe langa ele, toate lucrurile cu dichis care fac dintr-o gradina si o casa un "acasa": flori, seminte de flori si material saditor, ingrasaminte, gazon, masini si aparate de stropit, ghivece, accesorii pentru gradinarit, jardiniere, pavaj pentru alei, piscine, mobilier pentru gradina, parasolare, corpuri de iluminat si servicii profesionale de decorare a gradinii. Multe din ele unicat, sau la preturi mai imbietoare decat de obicei, special alese numai pentru aceasta ocazie.

 

La Gradina de Vara va invitam sa gustati din dulceata unui trai care merita gustat. Promenada in acorduri de vals, la cumparat de flori, suveniruri si atentii, pitici de gradina colorati nevestei, cu pauze de admirat chioscuri si impartit timpul cu porumbeii. Taifas cu producatori neaosi din toate colturile Romaniei despre cum se construiesc cu migala cele mai bune porti maramuresene, intre o cafeluta si un serbet, sau o bere la terasa si mititei la gratar, ca odinioara. Toate astea in perioada anului cea mai potrivita pentru primenit si sadit gradinile... si sufletele... burgheziei rasfatate. Anual, peste 5000 de musterii amorezati de frumos, lume buna, bastoane elegante, palarii largi si specialistii din domeniu viziteaza expozitia, devenita traditie pentru bucuresteni.  

 

De opt ani, Gradina de Vara este un loc de intalnire intre comercianti si cumparatori, comercianti care practica preturi speciale si oferte in exclusivitate numai la acest eveniment. De-a lungul vremii, printre participanti s-au numarat peste 100 de firme din intreaga Romanie si din strainatate, marci celebre si producatori locali, care au prezentat o paleta larga de accesorii si produse.

 

Parteneri media: Romantic FM, Jurnalul National, Gradina mea de vis, Practic - idei pentru casa si gradina, Confort Magazin, Interior, Flu.ro, Gradinamea.ro, Incasa.ro, Acasa.ro, Misiuneacasa.ro, 1001 case.ro. Parteneri: STASO, Media Image, Comunicatedepresa.ro.

 

Pentru informatii suplimentare, va rugam accesati site-ul nostru sau luati legatura cu Andreea Andreescu, Communication Manager, 0730 030990 / 0730 026 742, aa@events.ro sau Mateea Petrescu, PR Executive, 07300 30 995, mp@events.ro. 

 

Events
Bd. Lascar Catargiu, nr 15 A 
Bucuresti, sector 1, Romania

Telefon: 021/311 50 63

Fax:      021/311 50 65

E-mail: events@events.ro

Web: www.events.ro

 

gradina de vara