Imprimeurile florale-mereu la moda

Imprimeurile florale au fost intotdeauna foarte populare mai ales in decorarea unei case, pentru ca aduc un plus de culoare si prospetime. Sunt perfecte primavara pentru a marca trecerea iernii. In general decoratorii se feresc sa foloseasca materiale cu imprimeuri florale foarte puternic colorate, se prefera culorile pastelate si combinatiile de cel mult doua trei culori.

 

 Imprimeurile au in general cateva forme si culori de plante si flori care se preteaza de minune pentru confectionarea perdelelor, draperiilor, lenjeriilor si cuverturilor de pat sau a huselor de mobila. Daca sunteti indragostit de natura si de gradina in special, atunci va oferim cateva sugestii pentru a folosi imprimeurile florale vii in interiorul casei dumneavoastra. In primul rand orientati-va catre culori care exista deja in locuinta dumneavoastra pentru a creea o linie de legatura intre ceea ce aveti deja si ce urmeaza sa aduceti nou.

 

 De exemplu daca aveti o carpeta, covor sau mocheta de culoare verde inchis atunci va puteti cumpara un material cu imprimeu de frunze verzi dragute care se vor asorta de minune cu covorul. Daca preferati culorile neutre atunci va sfatuim sa va indreptati catre materiale florale care sa aibe si culoarea ceaiului, macar fundalul. In general imprimeurile trebuie sa se asorteze cu covorul, unul dintre obiecte avand o culoare mai puternica care va trebui temperata putin.

 

Cel mai bine este sa alegeti fundalul materialelor cu imprimeuri florale asemanator cu cel al culorii peretilor sau al culorii dominante in camera. Astfel va veti integra intr-o schema coloristica. Apoi uitati-va foarte bine la florile si nuantele de culori de pe material pentru pentru a putea gasi accentele coloristice si nuantele adiacente care pot fi regasite in alte obiecte. In general culorile secundare de pe imprimeuri vor fi regasite in tonuri apropiate in covoare, perne, huse etc. Variante posibile ar fi verde crud, camel sau roz. Dar nunatele sunt mult mai variate.

 

            De obicei cea de-a treia culoare este una accentuata si mai stralucitoare cum ar fi albastru, galbenul sau rosu. Folositi aceaste culori pentru accesoriile mici de genul picturi, vase, cutiute, pernute etc.

            Folositi principiul repetarii culorilor pentru a completa imprimeul floral. Incercati sa utilizati motivele florale, chiar daca nu au acelasi imprimeu cu piesa principala. De exemplu daca aveti o cuvertura cu imprimeu floral dragut, puteti completa camera cu o perna cu flori sau frunze, pe un scaun, intr-un colt al camerei, sa nu mai amintim de aranjamentele florale proapete sau uscate.Transpuneti tema florala si intr-o camera alaturata prin vopsirea peretilor intr-o nuanta regasita in imprimeul floral si reveniti cu alte accesorii care contin flori sau frunze.    Mobila tapitata va capata o noua viata daca  o veti acoperi cu huse cu imprimeuri florale. Daca nu sunteti convinsi puteti opta pentru huse din materiale cu textura plina si solida, uni de obicei, pe care sa le decorati cu perne cu imprimeu floral. Pentru pereti puteti cumpara un tapet floral sau un fototapet cu flori. Marimea florilor sau modelul trebuie sa fie mediu sau mic pentru toate materialele textile daca aveti un covor persan cu flori mari.

 

 

 

            Coronitele de flori sunt un aranjament decorativ important mai ales intr-o camera cu tematica florala.

            De asemenea alegeti piese de arta care au teme florale. Alegeti rame care sa completeze paleta coloristica.

            Tot pentru a accentua tema florala si pentru a o completa aveti la dispozitie funde frumoase de material. Le puneti fie la draperii sau legati husele de scaune sau cel mai adesea la aranjamentele florale naturale. Fetele de masa de China, cu modele florale, sunt si ele foarte potrivite mai ales daca le lasati sa cada natural pentru a nu se pierde modelul sau culorile.

www.incasa.ro

06 april 2007

Altheate