Inchiderea balconului - De ce trebuie tinut cont?
In general, balconul joaca un rol foarte important atunci cand ne hotaram sa cumparam sau sa inchiriem un apartament, deoarece acest spatiu exterior mic reprezinta un mare plus in serile calde de vara, cand vrem sa stam la aer si sa ne relaxam.
Totusi atunci cand ploua este foarte neplacut, toata apa si frunzele pe care le aduce vantul vor ramane in balcon, astfel incat oaza noastra de liniste se va transforma intr-un haos. Prin urmare nu poate fi vorba de amenajarea lui cu scaunele sau sezlonguri, covoras sau o masuta sau de depozitarea diferitor lucruri. Iarna este de asemenea o problema, deoarece toata zapada va ramane in acest spatiu, fiind necesar ca din cand in cand sa avem grija sa scapam de ea.
Factori care afecteaza confortul si placerea de a sta in balcon:
- daca balconul se afla la parterul cladirii, intimitatea este invadata de privirile indiscrete ale trecatorilor curiosi; mai riscant este daca ne gandim ca ne putem confrunta cu spargeri si infractiuni la domiciuliu, pozitionarea balconului facilitand acest lucru.
- Un alt factor care ne-ar putea disturba linistea este agitatia si aglomeratia bulevardelor mari, in cazul in care avem vederea spre acestea. Pe langa acest lucru, sanatatea ne este expusa si din cauza zgomotului, a poluarii si a prafului din aerul respirabil.
- Foarte neplacut este ca balconul nostru sa fie indreptat inspre cladirea de vis - a – vis, iar aceasta sa fie construita relativ aproape de blocul nostru. Astfel ne putem transforma viata privata intr-un adevarat reality show pentru vecini.
Astfel de balcoane pot deveni confortabile doar daca le vom inchide cu sticla. Altfel acestea nu pot deveni locuibile, decat daca nu suntem deranjati de factorii enumerati mai sus.
Important este sa chemam o firma specializata in montarea acestora, iar geamurile sa fie de o buna calitate. De asemenea, este de preferat sa existe mai multe ferestre care se deschid decat doua sau trei mai mari, deoarece astfel este mult mai usor atunci cand dorim sa le curatam. In cazul celor mari va trebui sa stam suspendati, iar acesta este un lucru periculos.
Merita oare tot acest efort?
Cu siguranta ca da! Deoarece daca lucrurile sunt facute cu profesionalism atunci ne putem bucura de un balcon intim, ochet, pe care-l putem amenaja, in care ne putem relaxa, iar in acelasi timp, iarna, sa-l transformam intr-o adevarata sera sau gradina de iarna.
Sursa foto
A.V.
InCasa.ro