Locuinta in "haine de iarna"

Fiecare anotimp are propriul farmec si o frumusete aparte, care este transpusa intr-o anumita masura si in amenajarile interioare. Trecerea de la toamna la iarna, si mai apoi la primavara si vara aduce schimbari semnificative in garderoba noastra dar si in locuinte.

In designul interior, tranzitia de la un anotimp la altul se face prin indepartarea elementelor ce caracterizeaza anotimpul precedent si integrarea de noi decoratiuni, ce se identifica cu anotimpul actual.

Realizarea unui decor care sa fie in concordanta cu anotimpul inseamana experimentarea cu materiale, culori si texturi diferite. Trecerea de la un decor de toamna la unul de iarna se poate face usor, fara mult efort si costuri considerabile. Fiind amandoua anotimpuri racoroase, ne putem folosi in continuare de unele materiale, utilizate deja  in anotimpul tomnatic.

Si cum totul porneste de la culoare, paleta cromatica specifica sezonului rece se invarte in jurul culorilor calde. Albul este culoarea dominanta a iernii, dar trebuie folosit cu moderatie pentru a evita realizarea unui decor rece si neprimitor. Pentru o atmosfera calda in locuinta pastrati culorile tomnatice: portocaliu, caramiziu, galben. Cateva accesorii in nuante de albastru si gri vor aminti de iarna de afara. Puteti folosi aceste culori pentru pernutele decorative, suportul de lumanari, si de ce nu, pentru draperii si perdele.

Patura groasa, tricotajele si materialele moi si pufoase sunt de nelipsit din locuinta in sezonul rece. Veti simti eficienta lor mai ales atunci cand iarna isi intra in drepturi. Covorul poate fi si el schimbat cu unul mai pufos si calduros, potrivit sezonului. In privinta accesorilor, puteti pastra si cateva elemente specifice toamnei: castane, decoratiunile cu frunze. Acestea se incadreaza foarte bine si intr-un decor de iarna, mai ales daca pastrati aceeasi tema si introduceti noi elemente din natura, precum crengute si conuri de brad. Folositi-va de aceste elemente si pentru a realiza ornamente de masa si lumanari decorative.

Sursa foto

A.I.

InCasa.ro