Macaroane cu vinete
Ingrediente:
3 vinete subtiri
3 catei de usturoi
2 linguri de untdelemn
1 cutie de rosii cojite (400 g)
sare
piper
1 legatura de busuioc
untdelemn pentru prajit
300 g paste (la alegere)
250 g telemea
80 g cascaval ras
Mod de preparare:
Se curata vinetele de codite, se spala, se zvanta, se taie in patru pe lung, apoi fiecare parte se taie pe lat, in feliute subtiri. Se sareaza, se lasa sa stea 30 de minute. Se curata usturoiul, se prajeste intreg, in ulei incins. Cand se caramelizeaza (la culoare), se scoate afara, in locul lor punandu-se in tigaie rosiile, care se lasa sa dunstuiasca 15 minute. Se sareaza, se pipereaza, se rup marunt frunzulitele de busuioc si se amesteca in rosii. Separat, se usuca bine intr-un stergar feliutele de vinete, apoi se prajesc in untdelemn incins (in alta tigaie) 3 minute. Se fierb macaroanele, se strecoara. Se taie telemeaua in bucatele, se amesteca cu macaroanele si 1/3 din sosul de rosii. Intr-un vas rezistent la foc, se pun 3 linguri de sos de rosii si jumatate din vinetele prajite. Se varsa macaroanele si restul de vinete prajite. Se pune restul de sos de rosii, se presara cu cascaval ras. Se baga la cuptor 30 de minute.