Oglinzi si obiecte de arta pentru un perete plin de vitalitate
Daca va aflati in plin proces de decorare sau daca doriti numai sa sporiti aspectul unei incaperi din locuinta dvs., atunci un excelent punct de pornire il reprezinta peretii. O camera fara pereti nu exista, iar o camera in care peretii sunt goi si reci nu transmite nici o farama de vitalitate, este o camera moarta. Luati-va o clipa de ragaz si reflectati asupra aspectului peretilor camerei dvs.; veti constata ca exista suprafete intregi de zid care abia asteapta sa li se insufle un stop de viata.
Vopseaua si tapetul reprezinta, in mod evident, foarte bune modalitati de a acoperi peretii, insa ele pot deveni plictisitoare, banale; fotografiile si imaginile inramate sunt depasite si nu se potrivesc decat intr-un anumit decor. Puteti descoperi, insa, ca pentru a adauga personalitate si adancime unui perete, este necesar sa folositi anumite accesorii, cum ar fi: oglinzile si obiectele de arta.
Oglinzile reprezinta o modalitate excelenta de a adauga lumina si de a crea impresia de spatiu, oferta existenta pe piata - in prinvinta modelelor, formelor si marimilor - fiind extrem de variata. Secretul consta in alegerea oglinzii potrivite specificului camerei si instalarea/amplasarea corecta a acesteia. Daca doriti sa realizati un punct focal, folosindu-va de aceste elemente decorative, trebuie sa fiti imaginativi si sa nu va temeti sa va asumati anumite riscuri. In living, de exemplu, puteti atarna o oglinda deasupra semineului, obtinand, in acest fel, un efect deosebit. Pentru un impact vizual si mai mare incercati sa agatati de perete doua oglinzi identice sau un grup format din mai multe oglinzi de forme diferite. Efectul va fi mult mai izbitor decat in cazul folosirii unei singure oglizi. Ca alternativa, daca preferati totusi simplitatea si nu doriti ca peretele sa fie incarcat cu mai mult de o piesa de acest fel, alegeti o oglinda remarcabila, cu o forma indrazneata sau un model deosebit, antichizat.
Accesoriile confectionate din oglizi, cum sunt, de exemplu autocolantele de perete de la Tonka Design (vezi imaginile), pot fi utilizate cu succes ca obiecte creative pentru infrumusetarea camerelor din locuinta dvs., fie ca este vorba despre dormitor sau sufragerie, fie ca este vorba despre baie. Aceste oglinzi decorative sunt disponibile in modele si forme diferite: pasari, fluturi, flori, Turnul Eiffel etc., putand fi lipite nu numai pe pereti, dar si pe usi sau dulapuri.
Accesoriile cu suprafete oglindite sunt foarte la moda, incepand cu micile casete de bijuterii si pana la dulapuri si sertare care au finisajele complet oglindite. Daca sunt corect amplasate si combinate cu gust, acestea pot conferi locuintei un aspect izbitor, in sensul pozitiv al cuvantului.
In plus fata de oglinzi, puteti adauga personalitate peretilor casei dvs prin folosirea obiectelor de arta. Arta moderna ofera o noua viziune asupra decoratiunilor de perete, traditionalele tablouri inramate fiind inlocuite cu creatii originale, fara rama sau alte accesorii. Arta de perete ar putea fi o panza intinsa pe un cadru de lemn, combinatii inedite de cuie, bolduri, carlige de rufe, cristale swarovski si ace de siguranta, o sculptura in ardezie, suspendata cu lanturi, o sculptura in metal sau chiar un pahar decorat in mod original. Puteti gasi aceste creatii hand-made mai degraba in buticuri si targuri specializate, decat in clasicele magazine.
Photo: 1
Corina Dovinca
InCasa.ro