Azalee

 

Delicatele azalee (rhododendron) sunt plante care impodobesc in special spatiile semiumbrite si racoroase. Azaleea este originara din regiunile cu ierni blande si veri moderate din China, Japonia, India, Statele Unite ale Americii si Europa. Rhododendron simsii (Azaleea indica) este una dintre cele mai frumoase reprezentante ale speciei. Are crestere arbustiva si poate atinge inaltimi de 3 m in locurile de origine. In cultura se formeaza plante fie sub forma de tufa bogat ramificata, fie ca arbust cu trunchi de 15-20 cm. Frunzele, persistente, sunt mici, acoperite cu pubescenta fina. Florile de culoare rosie au diametrul de 4-5 cm si sunt grupate cate 5-6 in buchet. Culoarea rosie este cea mai solicitata (in proportie de 50-60 %) urmata de roz (30 %). Planta este atragatoare atat prin marimea si alcatuirea florii ce poate fi simpla sau batuta, cat si prin coloritul viu, in tonuri si nuante de la rosu inchis sau violet pana la roz si alb. Marginea petelor poate fi dreapta, ondulata sau franjurata. Inflorirea se produce in sezoanele racoroase ale anului: toamna, iarna si primavara.

Temperatura optima de crestere este de 22-25º C in timpul zilei si 16-18º C noaptea. Daca o udati cu apa rece vor aparea pete galbene pe frunze si cresterea va fi incetinita. Cresterea vegetativa este favorizata de zilele lungi. Azaleea trebuie asezata intr-un ambient semiumbrit iar vara puteti sa o scoateti afara, preferabil in gradina ingropand ghiveciul in pamant, sau pe terasa ori balcon. Apa este un factor extrem de important pentru azalee, ea necesitand multa apa, mai ales vara. Udarea in exces sau stagnarea apei in farfurioara trebuie evitata deoarece sistemul radicular este foarte fin si dens si este expus asfixierii si putrezirii. Udarea se poate realiza direct pe substrat sau prin infiltrare. Udarea si pulverizarea fina trebuie realizata cu apa dedurizata, apa de ploaie fiind ideala.

Este bine sa se evite udarea cu apa de la robinet, deoarece azaleea nu suporta calcarul din apa. Substratul trebuie sa aiba un continut ridicat in materie organica si capacitate mare de retinere a apei. Amestecul ideal este cel din turba, scoarta de copac, cetina de brad, balegar. In perioada infloririi planta trebuie fertilizata cu solutii minerale in concentratii reduse, o data la doua saptamani.

Se indeparteaza varfurile lastarilor pentru a favoriza emiterea si cresterea lastarilor laterali, marind astfel volumul plantei si a numarului de flori. Dupa trecerea florilor se recomanda transplantarea in ghivece cu 2-5 cm mai mari in diametru. Nu folositi vase prea mari sau prea inalte. In primavara se elimina florile trecute, aplicand taietura sub ele, inlaturand cu aceasta ocazie si lastarii subtiri sau pe cei amplasati necorespunzator. Vara trebuie udata prin pulverizare si amplasata in locuri ferite de insolatie. Toamna se transfera in locuri racoroase si mai ales luminoase pentru parcurgerea perioadei de repaus.

Daca temperatura este prea ridicata si udarea insuficienta, florile si bobocii florali se vestejesc. Daca planta este expusa la curenti de aer sau substratul este mentinut saturat cu apa, bobocii raman verzi si florile nu se mai dezvolta. In acest caz planta trebuie asezata intr-un loc ferit de curenti si udata moderat.