Creeati locul ideal pentru copiii dumneavoastra

camera copiilorDecorarea camerei copilului reprezinta, deseori, o adevarata provocare pentru majoritatea dintre noi. Daca ar fi sa gandim strict din punctul de vedere al celor mici, aceasta camera ar trebui sa fie in intregime distractiva - de la culorile alese si pana la accesul nemijlocit la jucarii. Din punctul nostru de vedere, spatiul trebuie sa fie usor de intretinut si bine organizat. Pentru a ajunge la un numitor comun este recomandat sa urmati cateva dintre sfaturile de mai jos:

Temele si culorile

Atunci cand alegeti schema coloristica pentru camera copilului sunt cateva lucruri de care trebuie sa tineti cont. Pentru inceput, rezistati tentatiei de a fi prea "dulce", incercati sa nu va ghidati dupa sabloane (in intregime roz pentru fetite sau albastru total pentru baietei) si alegeti o culoare vesela si vie, tinand cont si de faptul ca un copil nu ramane vesnic mic. De asemenea, ganditi-va la o tema vesela, cum ar fi un fragment din ferma animalelor, o scena dintr-o poveste, un colt din natura, reproducerea unei imagini dintr-o expeditie etc. Introduceti in decor elemente legate de aceasta tema, dispuse armonios, care sa se potriveasca cu schema coloristica aleasa.

Ganditi multifunctional

Fiti flexibili. Deoarece traverseaza stadii diferite ale existentei, nevoile copilului dvs se schimba cu rapiditate, astfel ca va trebui ca mobilierul sau alte accesorii sa fie si ele schimbate intr-un timp relativ scurt. Este recomandat sa alegeti mobilier multifunctional: de exemplu, achizitionati un patut care se poate extinde, devenind un pat mai incapator; cumpatati o masa modulara pe care sa o puteti transforma ulterior in dulap de depozitare a hainelor; alegeti scaune cu forme permisive, patrate, astfel incat atunci cand le intoarceti pe alta latura sa le puteti folosi ca masute de colorat sau ca masute de ceai.

Atunci cand se declanseaza furtuna

Stadiul aproape permanent in care se gaseste camera unui copil este de dezordine. Cea mai buna apararea in fata acestei realitati dezarmante este buna organizare. Instalati rafturi si dulapuri de/in perete pe care sa depozitati jucariile, cartile sau hainele. Achizitionati cuiere de perete in care sa agatati toate acele bazaconii cu care se joaca copiii si instalati mini-hamace de camera in care micutii dvs sa-si adoarma animalutele din plus sau papuselele. Nu uitati sa aveti la indemana acele cutii de jucarii (despre care am vorbit intr-un articol anterior - Cateva aspecte legate de organizare camerei copilului ), pe care copiii sa le poata deschide si inchide usor.

Desigur, pentru a va usura munca este recomandat sa ii incurajati pe copii sa joace un rol activ in mentinerea curateniei si a ordinii, prezentandu-le toate acele activitati practice plictisitoare intr-o forma atractiva sau recompesandu-i prin oferirea de stele de serif sau de coronite de printesa, desenate de dvs. Dupa ce au obtinut mai multe astfel de recompense simbol, le puteti oferi un cadou real, invatandu-i in acest fel, de mici, ca pentru a obtine ceva trebuie sa munceasca  si  sa fie responsabili.

Photo: priceput.ro

Corina Dovinca
InCasa.ro