Culorile anului 2009
Ianuarie este luna previziunilor, astfel ca articolul de fata isi propune o scurta analiza anticipativa a tendintelor anului 2009 in domeniul designului interior si, mai cu seama, in privinta culorilor.
Accente de gri fumuriu
Cu toate ca griul este considerat o culoare monotona, care ne poarta cu gandul la norii intunecati si la zilele ploioase, acesta are un rol important in paleta de culori folosite in anul care tocmai a inceput. Accentul se pune nu atat pe griuri grele si intunecate, cat pe griurile fumurii (nuanta pe care o au porumbeii). Pentru a evita inexpresivitatea si plictiseala, puteti folosi griul ca punct focal sau ca accent. In orice caz, daca simtiti ca acesta culoare este reprezentativa pentru personalitatea dvs., nu ezitati sa o folositi, pentru ca in 2009 griul este la moda.
Reminiscente de portocaliu
Portocaliul a fost culoarea predominanta a anului 2008, foarte multe persoane folosind nuante diferite pentru a-si picta peretii si pentru mobilier sau utilizand diverse accente de portocaliu in decorarea locuintelor. Aceasta culoare jucausa, calda si relaxanta va continua sa isi lase amprenta si in 2009.
Luciri de metal
Culorile metalice isi regasesc mereu locul in cadrul culorilor calde, indiferent de an, insa in 2009 se va observa o oarecare indepartare de argintiu sau de auriu. In schimb, cuprul si bronzul vor fi preferate ca accesorii metalice pentru decorarea casei.
Umbre albastrii
Oricare nuanta de albastru, de la cele mai vibrante la cele foarte deschise, va fi o alegere potrivita in designul ambiental din 2009. Marele atu al acestei culori il constituie versatilitatea cu care este inzestrata, albastru fiind complementar pentru o gama larga de alte culori. Combinand un albastru profund cu un portocaliu vibrant, de exemplu, puteti crea un spatiu deschis si indraznet, care poate constitui alegerea perfecta pentru camera copilului dvs. Un alt avantaj al albastrului este acela ca se potriveste cu metalul si va arata extraordinar in combinatia cu metalele calde folosite in 2009.
Alegerea culorilor este, poate, cel mai important aspect de care trebuie sa tineti seama atunci cand doriti sa va amenajati sau reamenajati locuinta. Pentru unii dintre dvs este foarte important sa fie in pas cu moda, pentru altii primeaza preferintele personale, unii sunt mai flexibili, altii mai conservatori. Oricare ar fi pozitia dvs nu uitati ca cea mai potrivita culoare este cea care reuseste sa va influenteze pozitiv starea de spirit.