Hreanul

Nume stiintific-Armoracia rusticana-cultura perena

Are o intrebuintare larga in bucatarie.

Cerinte.

Este putin pretentios fata de caldura si lumina si de aceea se poate cultiva in locuri mai umbrite. Se dezvolta bine in soluri profunde si ingrasate; radacinile sale patrund adanc in pamant de unde extrag substantele nutritive necesare. Nu suporta locurile cu apa stationara si in locurile nisipoase si usoare apar radacini subtiri, ramificate si lemnoase.

Se inmulteste prin butasi ( bucati de radacina) cu grosimea de aproximativ 15 cm si recoltarea se face atat primavara cat si toamna. Butasii se reteaza drept, la partea superioara, iar la cea inferioara, oblic, pentru a se indica pozitia corecta si normala a butasilor la plantare. Butasii se planteaza la 60 cm unii de altii si se pun oblic in groapa; se preseaza pamatul pentru a stabili un contact bun intre planta si sol. Se uda bine si dupa zvantare se acopera butasul cu pamant intr-un strat de aproximativ 4 cm.

Printre randurile de butasi se poate intercala o cultura secundara - ridichi de luna, ceapa stufat. Recoltarea acestora se face inainte ca frunzele hreanului sa le umbreasca sau sa le inabuse.

Lucrari de ingrijire:

Se aplica prasile superficiale pentru inlaturarea buruienilor si a crustei, de cate ori este nevoie. Hreanul este destul de rezistent la boli si daunatori. Frunzele pot fi atacate uneori de gandacul hreanului si de puricele de pamant. Acestia se combat cu substante obisnuite.

Hreanul se poate recolta toamna, o productie mai buna se obtine insa din anul urmator. Productia este de circa 3 kg pe metru patrat.

Egiptenii cunosteau hreanul in jurul anului 1500 i.e.n., iar vechii greci il cultivau si ei.

Este apreciat pentru gust si propietatile terapeutice in privinta reumatismului.

Se apreciaza ca hreanul imbuteliat a fost comercializat pentru prima data in 1830 si cultura lui s-a extins din Europa Centrala spre Peninsula Scandinava si spre Anglia.