Istoria mobilei - partea 2

Mobilierul elen, la fel ca si cel din Mesopotamia, este cunoscut mai ales prin intermediul picturilor si sculpturilor, pentru ca s-au pastrat foarte putine piese. Detaliile de pe picturile care ornamentau vasele si pietrele funerare ofera destul de multe informatii, golurile din imaginea de ansamblu fiind umplute de de friza de la Parthenon si de mai multe figurine in bronz si teracota. S-au pastrat cateva tronuri din marmura, dar si cateva fragmente din lemn ale mobilierului epocii. Dovezile existente arata ca designerii eleni nu respectau formele libere ale predecesorilor, ci incercau sa armonizeze mobilierul cu decoratiunile arhitecturale, simetria generala si echilibrul intregului parand sa respecte mai curand traditia egipteana. Cu toate acestea, desi la prima vedere exista numeroase asemanari intre ele, banca greceasca si patul egiptean aveau scopuri diferite.

 Banca elena, folosita atat pentru odihna cat si pentru a sta lungit in timpul mesei avea aceeasi inaltime ca si masa. Nu exista nici un suport pentru picioare, iar partea dinspre cap era adesea curbata pentru a sprijini pernele. Suporturi in forme de labe de animal erau rar folosite, preferandu-se cele conice sau cele care imitau coloanele. Scaunele folosite erau pliabile, cu picioarele in forma de X sau standard, cu picioare drepte, fiind fabricate din secolul VI IdHr. Au fost realizate atat piese functionale si simple cat si modele mai elaborate. O inovatie deosebita a designerilor greci este scaunul cunoscut sub numele de klismos, un scaun usor cu spatar. Confortabil si foarte popular, a fost folosit de cei mai multi dintre greci intre secolele VII-IV IdHr. Klismos este o piesa simpla, dreapta, cu picioare care se curbau usor in exterior si un spatar in general fara ornamente, curbat de la margini spre centru. Mesele reprezentate in picturi erau de mici dimensiuni, fiind preferate cele cu tablia rectangulara, avand trei picioare, uneori sculptate in forme animale. Marturiile literare dovedesc si ca aceste mese erau foare usoare, putand fi mutate imediat pentru a servi un invitat si indepartate la sfarsitul mesei, pentru ca artistii sa poata juca. Abia in perioada elenistica incep sa apara mesele rotunde.

Cuferele din vechea Grecie aveau dimensiuni variabile : de la cele miniaturiale la cele cu adevarat monumentale si variau foarte mult si la nivel de design, de la cele simple la cele cu capacul bogat sculptat. Erau realizate din lemn, bronz, fildes. Traditia cuferelor a fost pastrat din Egipt pana in secolul XIX, fiind prezente mai ales in traditia populara a diferitelor popoare.

La prima vedere mobilierul roman pare realizat ca o copie a celui grecesc. In primul secol al erei noastre designul roman opulent reflecta puternicele influente grecesti. Ruinele de la Pompeii si Herculaneum ofera informatii detaliate privind arhitectura locuintelor si arata ce mobilier era necesar si cum era acesta amplasat. Frescele de la Pompeii demonstreaza si cum era folosit mobilierul dar si marea varietate a formelor. Nu se stie exact sursa de inspiratie si momentul in care au aparut si dulapurile, lipsind informatiile. Prezenta acestora in frescele romane poate fi o simpla influenta elena sau o copie a picturilor grecesti, desi un dulap dintr-o casa din Herculaneum s-a pastrat. Romanii au creat mai multe piese din marmura si bronz decat grecii, designul adoptat fiind mult mai complex, chiar daca aria ornamentelor era similara.

In afara meselor mici obisnuite in Grecia se foloseau mese mari, rectangulare si mese rotunde de diferite dimensiuni. Au fost introduse si modele mult mai practice, cum ar fi mesele care puteau fi rapid demontate sau cele care se puteau plia. Bogatia incrustatiilor si ornamentele minunat realizate in fildes, bronz, marmura si lemn sunt adesea mentionate in literatura romana, de multe ori descrise in detaliu

.

Mobilierul din Bizant si de la inceputul Evului Mediu

Desi mai exista inca numeroase piese de mobilier din aceasta epoca, suprinzator de putine exista de la inceputurile civilizatiei crestine (sec III-VII) sau bizantine (sec V-XV), atat din est cat si din vest. Arta bizantina a  fost mereu deosebit de apreciata. Bogatia ornamentala a bisericilor din Istanbul sau Ravenna indica faptul ca si decorarea palatelor trebuie sa fi fost pe masura. Mozaicurile bizantine pastrate sugereaza ca, desi ornamentele clasice devenisera mult mai stilizate, erau inca folosite intre 400-1000 dHr. S-a pastrat o piesa deosebit din epoca bizantina, tronul Episcopului Maximian, realizat in jurul anului 550, o adevarata opera de arta din fildes sculptat in relief suprapus pentru un cadru din lemn, destinat exclusiv reprezentantilor marcanti ai Bisericii. Tronul arata si ornamentatia bogata si stilizata a perioadei, oferind astfel indicii pretioase despre maniera in care se realiza mobilierul bizantin. Asa-numitul Tron al lui Dagobert I, aflat in prezent la Bibliotheque Nationale din Paris este un scaunel pliabil din bronz, cu picioarele in forma animala, mult mai bine realizate decat exemplele romane similare. Manuscrise si cate un mozaic din secolele V-IX demonstreaza ca desi influenta romana se pastrase, schimbarile gusturilor ii inspirasera pe artizani sa redea detaliile mai simplu si mai abstract. Modelele plane au fost inlocuite de reliefuri adanci, iar conservatorismul stilistic devenise o regula care se aplica si in domeniul fabricarii de mobilier. In secolele XI-XII are loc o adevarata regenerare spirituala si sunt construite numeroase biserici in Europa occidentala, desi nu s-au pastrat prea multe exemple de mobilier. Designul din acest interval este cunoscut in principal datorita reprezentarilor din sculptura franceza, in care se foloseau variante simplificate si shematice ale ornamentelor greco-romane. S-au pastrat totusi cateva scaune din Scandinavia secolului XII, purtand puternice influente romane.

Arhitectura gotica se caracteriza prin folosirea arcadelor ascutite, precum si a altor inovatii deosebite care creau efecte spatiale spectaculare, dar paradoxal mobilierul din secolul XII nu a fost influentat de acest stil nou. Daca impunatoarele catedrale, migalos construite, pline in exterior de creatii arhitecturale si elemente impresionante parea simboluri ale grandorii, in interior au fost favorizate piesele de mobilier simple, din stejar inchis la culoare, interiorul fiind imbogatit de minunate tapiserii si ornamente metalice. Abia din 1400 in constructia mobilierului au inceput sa fie introduse elemente gotice precum unghiurile foarte ascutite. Apoi, pentru mai multe de un secol, elementele gotice erau sculptate pe spatarele scaunelor, pe cufere si pe laturile meselor. Din secolul XV au fost introduse noi tipuri de mobilier. Primul a fost un fel de scrin, cu un spatiu mic de depozitare si picioare foarte inalte ; in partea de sus avea o polita pentru expunerea obiectelor si un raft sub aceasta. Dulapurile erau construite cu unul sau doua randuri de spatii, inchise cu usi. A fost introdus si celebrul armoire, strmaosul sifonierului de astazi, cu usi de mari dimensiuni si un spatiu interior de 1.5 pana la 2 metri. Acestea erau ornamentate cu motive precum arcade, coloane si frunze. Ca stil principal pentru partea de nord a Europei, goticul si-a pastrat influenta in arta mobilei pana la inceputul secolului XVI.