Castiga spatiu cu piese de mobilier multifunctionale

Este uimitor cum putem sa amenajam un spatiu doar cu cateva piese de mobilier. Desigur, este vorba despre un mobilier multifunctional, care indeplineste cel putin doua functii, si care asigura un minim de confort.

Imaginati-va cat de utile ar fi aceste piese pentru cei care se confrunta cu lipsa spatiului. De cele mai multe ori acestia au de ales intre un design sofisticat si o amenajare cu un grad de utilitate crescut. Si cum tot mai multe persoane incep sa prezinte astfel de probleme, solutiile nu au intarziat sa apara.

Designerii au creat produse originale si ingenioase, cu ajutorul carora un apartament modest poate capata un design modern si aerisit. Birouri care se transforma in biblioteca, dulapuri care se rotesc la 180 de grade pentru a se transforma in pat pentru doua persoane, canapele care se transforma in paturi supraetajate si mese care isi modifica dimensiunile sunt doar cateva exemple.

In incercarea de a rezolva problema spatiului, designerul ucrainean Julia Kononeko a creat o canapea care poate fi usor transformata intr-o masa cu sase scaune colorate. Pentru o incapere de mici dimensiuni este important ca obiectele interioare sa ocupe putin spatiu, adica sa fie multifunctionale si mici ca dimensiune.

Dupa aceste criterii a fost creata si canapeaua pentru sufragerie. In timp ce canapeaua se transforma, spatarul devine un blat, iar locul de sezut se transforma in sase scaune capitonate. Conceptul este ergonomic, confortabil si convenabil. Canapeaua pentru sufragerie are un aspect minimalist japonez, si este in mare o combinatie de lemn si textile colorate. Prin urmare, este o necesitate pentru spatiile mici si moderne.

Sursa foto

A.I.

InCasa.ro