La ce sa va asteptati cand remodelati

Probabil daca intrebati o persoana care a trecut prin remodelarea casei daca este indicat sa locuiti acolo cat timp renovati o sa va raspunda mai mult ca sigur sa va gasiti sa stati in alta parte. Desi multi stiu asta, raman in casa pe perioada renovarii si se confrunta cu urmatoarele probleme:

1. Se vor sparge diverse lucruri. Chiar daca nu se afla in zona care este renovata, diverse lucruri sunt in pericol de spargere. Cum intotdeauna vor fi accidente, cel mai bine este sa mutati din casa lucrurile care au valoare mare. De asemenea, este bine sa mutati tot ce aveti pe perete, ca sa nu cada daca se da cu ciocanul in peretele opus.

2. Probabil stiti ca o sa fie foarte mult zgomot, dar trebuie sa fiti constient ca acesta poate fi destul de tare, putandu-i deranja in repetate randuri pe cei obisnuiti sa doarma dupa-amiaza.

3. Veti gasi praf in locuri in care nu va imaginati. Daca veti deschide dulapurile din alte camere in care nu se lucreaza veti constata ca sunt pline de praf, desi in acea camera nu s-a lucrat. Cel mai bine este sa puneti foi de plastic pe usile care duc spre locul unde se lucreaza.

4. Este posibil sa nu aveti instalatiile in momente critice. Trebuie sa stiti dinainte cand se va lucra la instalatiile de apa, ca sa puteti sa puneti apa deoparte in cazul in care nu dureaza mult, sau sa va duceti la rude, prieteni pentru a va face baie.

5. Trebuie sa va asteptati sa ploua intr-o zi cand nu aveti acoperisul pus. Ca sa evitati o asemenea situatie trebuie sa fiti mereu pregatit si sa aveti la indemana cateva materiale care sa acopere gaurile nca neterminate din acoperis.

6. Nu veti mai avea intimitate. Trebuie sa va treziti mult mai devreme decat vor venii cei de la firma de constructie ca sa nu fiti nevoiti sa va gaseasca in pijamale.

7. Va dura mai mult decat va asteptati. Dupa ce stabiliti timpul aferent lucrarilor de renovare, mai adaugati inca 20% din timpul stabilit, deoarece se pot intampla multe: materialele pot intarzia, va ploua sau ceva trebuie refacut.

www.incasa.ro
14 Mai 2007

Nicoleta Oprea