Macrisul, deopotriva leguma si medicament
Pe nedrept neglijat in ultima perioada de consumatori si de cultivatori, macrisul ramane una din plantele legumicole valoroase atat prin calitatile sale culinare cat si pentru cele medicinale si pretentiile mici fata de clima si sol.
In Romania intalnim mai multe varietati, dintre care cele mai importante sunt Rumex acetossa (macrisul mare) care are valoare culinara si se cultiva, si Rumex acetosella (macrisul marunt sau macrisul iepurelui), Rumex crispus (dragavei, sau stevie creata), Rumex alpestris (macris ciobanesc) si Rumex scutatus utilizate indeosebi in medicina populara.
Intre macrisul cultivat si speciile spontane nu exista diferente mari in ceea ce priveste gustul sau continutul de nutrienti; frunzele macrisului contin fier, vitamine, si foarte mult acid oxalic, ceea ce ii confera un gust acru, astringent. Frunzele se prepara in acelasi mod ca si spanacul sau stevia, gustul caracteristic facandu-l potrivit pentru supe, borsuri, piureuri sau pentru a asorta in special preparatele de miel.
Un adevarat medicament pentru ficat
Radacina de macris are un gust dulce-acrisor si se foloseste in cure de detoxifiere si in tratamentul unor afectiuni ale ficatului. Preparatul se obtine prin macinarea radacinii si se consuma ca atare sau sub forma de decoct. Poate fi folosit si in tratamentul unor boli de piele si chiar al tumorilor maligne sau benigne. Trebuie precizat ca o cura dureaza in medie cateva luni.
Atentie! Datorita continutul ridicat de acid oxalic, macrisul este contraindicat persoanelor care sufera de reumatism sau de afectiuni renale.
Din punct de vedere botanic, este planta perena erbacee sexuat dioica, cu radacina pivotanta, fusiforma, frunzele de forma lanceolata, crestate la baza. Infloreste la sfarsitul lunii mai. Fructul este o nucula, in interior o singura saminta de culoare bruna inchis, cu forma triedica. Intr-un gram intra intre 900 - 1400 seminte. Facultatea germinativa (de 90%) se pastreaza foarte bine timp de 4 ani. Desi semintele incoltesc in doua zile, durata rasaririi este de 10 - 12 zile. (Gh. Valceanu, 1982)
Cum se cultiva macrisul
Este o planta adaptabila care poate fi intalnita de la campie pana pe pajistile alpine. Este foarte putin pretentios fata de temperatura, este o planta timpurie care isi face aparitia inca de la inceputul primaverii. Creste atat la umbra cat si pe terenuri expuse la soare, in acest caz avand nevoie de mai multa apa deoarece isi dezvolta tijele florale iar frunzele stagneaza. Prefera soluri nisipoase cu reactie usor acida.
Macrisul se seamana toamna, in luna septembrie, intr-un sol bine afanat. Se seamana pe randuri, la 30 cm distanta, distanta recomandata intre plante fiind de 10 cm. Cultura astfel infiintata dureaza 3 - 4 ani, singurele lucrari de ingrijire necesare sunt cele de combatere a buruienilor si daunatorilor. Este atacat frecvent de musca macrisului (Pegomia bicolor) si de afide (Aphis lumicis). Se recomanda in acest caz tratamentul cu Mospilan. Alti daunatori sunt melcii, care se indeparteaza usor prin presararea unei benzi de cativa centimetri de var in jurul brazdei de macris.
Supa cu spanac si macris.
Este un preparat sanatos, gustos si usor de pregatit. Avem nevoie de o jumatate de kilogram de frunze spanac, o jumatate de kilogram de frunze de macris, o ceapa mare, o jumatate de litru de lapte, un pahar mic de smantana, o lingura de faina, ulei, sare, piper.
Ceapa se taie solzisori si se caleste in putin ulei. Cand se ingalbeneste se adauga o lingura de faina, se amesteca bine si se stinge cu un litru de apa. Se sareaza dupa gust si se adauga laptele. Cand da in clocot, se adauga macrisul si spanacul taiate marunt. Se lasa sa fiarba si se ia de pe foc dupa cateva minute. Se drege cu smantana si se poate servi calda sau rece.
Macris
Macris cultivat - se observa atacul melcilor