Arhitectura moderna

Acesta este un termen foarte larg, folosit atunci cand vine vorba despre unele stiluri de arhitectura care au caracteristici foarte asemanatoare, anume o forma simplificata si lipsa ornamentelor. Curentul modern a inceput in jurul anului 1900. Pana in 1940 aceste influente moderne s-au consilidat si au devenit mai mult un stil international care a dominat modul de proiectare si construite a cladirilor timp de cateva decade in secolul al XIX-lea.

Scurt istoric
Unii istorici considera ca evolutia arhitecturii moderne este legata de partea sociala, fiind un rezultat al revolutiilor politice si sociale.

Altii sunt de parere ca arhitectura moderna a fost propulsata de evolutia tehnologica si stiintifica, lucru adevarat, deoarece astfel au devenit disponibile o serie de materiale de constructie noi (fier, otel, beton, sticla). Un exemplu in acest sens este Palatul de cristal al lui Joseph Paxton, o cladire imensa de sticla si fier, construita in marea Britanie, in secolul al XIX-lea. Ridicat in Hyde Park, palatul trebuia sa gazduiasca timp de 6 luni Marea Expozitie, un spatiu in care sa fie expuse produse din mai multe tari din lume. Dupa aceea a primit alte intrebuintari, iar in 1936 a fost mistuita de flacari. In acelasi sens, poate ca cel mai bun exemplu este construirea cladirii zgarie-nori de otel din Chicago, in jurul anului1890, de William Le Baron Jenney si Louis Sullivan. Alte structuri timpurii care au folosit betonul ca principal mijloc de expresie mai degraba decat pentru functionalitate, sunt Unity Temple proiectat de Frank Lloyd Wright in 1906 langa Chicago si Second Goetheanum, construit de Rudolf Steiner in 1926, in Basel, Elvetia.

Altfel, modernismul este legat de gust si poate fi considerat a fi o reactie impotriva stilului eclectic si al exceselor stilistice din era victoriana si art nouveau.

Totul a inceput in jurul anului 1900, cand un numar de arhitecti din intreaga lume au inceput sa dezvolte noi solutii arhitectonice prin care sa integreze traditiile precedente (elementele gotice, de exemplu) cu noile posibilitati tehnologice. Constructiile realizate de Louis Sullivan si Frank Lloyd Wright in Chicago, de Victor Horta in Brussels, Antoni Gaudi in Barcelona, Otto Wagner in Viena si Charles Rennie Mackintosh in Glasgow pot fi vazute ca o lupta intre nou si vechi.

Modernismul ca stil dominant
Pana in anul 1920, se stabilisera deja care erau cele mai importante figuri din arhitectura moderna. Cele mai importante nume sunt Le Corbusier in Franta, Ludwig Mies van der Rohe si Walter Gropius in Germania. Cei doi din urma au fost directorii renumitei scoli Bauhaus, care a incercat sa imbine traditia mestesugareasca cu tehnologia industriala.

Proiectele realizate de Frank Lloyd Right influenteaza munca arhitectilor modernisti din Europa, mai ales prin litografiile din portofoliul Wasmuth (mapa care contine 100 de schite ale cladirilor proiectate de Wright), insa el a refuzat sa fie inclus in acest curent. Wright a avut o mare influenta asupra lui Gropius si van der Rohe, dar si asupra arhitecturii organice. In 1932 a avut loc, in cadrul Muzeului de Arta Moderna din New York, o expozitie internationala de arhitectura moderna. Organizatorul expozitiei, Philip Johnson si colaboratorul sau Henry Russell Hitchcock au ''adunat'' la un loc mai multe stiluri si curente prezente in arhitectura, care pareau asemanatoare din punct de vedere stilistic si al scopului pe care doreau sa il atinga, si le-au reunit sub denumirea de ''stil international''. Acest moment a fost de maxima importanta, pentru ca odata cu cel de-al doilea razboi mondial, personalitati importante ale scolii Bauhaus au fugit in Statele Unite, mai precis in Chicago sau la Harvard. Modernismul a devenit prezent peste tot si, din acel moment, singura solutie acceptabila; este vorba de perioada 1932 - 1984.

Arhitectii ale caror lucrari se incadrau in acest stil international vroiau sa se desparta de stilul traditional si sa realizeze clairi cu un design simplu si fara decoratiuni. Cele mai des folosite materiale de constructie erau: sticla pentru fatade, otelul pentru scheletul exterior si betonul pentru cele dintre etaje si interior. Planurile sunt functionale si logice. Stilul a devenit si mai evident cand au inceput sa se construiasca cladirile zgarie-nori.

Poate ca cele mai importante cladiri reprezentative pentru acest stil sunt urmatoarele:

sediul UN, proiectat de Le Corbusier, Oscar Niemeyer, Sir Howard Robertson	cladirea Seagram, proiectata de Ludwig Mies van der Rohe	Lever House, proiectata de Skidmore, Owings si Merrill (1952)

Toate aceste cladiri se afla in New York.

Oponentii acestui stil international afirma ca formele rigide, rectangulare dau un aer dezumanizant. Le Corbusier a fost cel care a descris odata cladirile ca fiind ''masini in care se traieste'', dar, spun criticii, oamenii nu sunt masini si nici nu isi doresc sa traiasca in masini. Chiar si Philip Johnson, cel care a organizat expozitia de arhitectura moderna a afirmat la un moment dat ca ''s-a saturat de viata intr-o cutie''.

Incepand cu anul 1980, multi arhitecti au incercat in mod deliberat sa se indeparteze de formele rectangulare si sa imbratisese un stil mai eclectic. Pe la mijlocul perioadei, unii arhitecti au inceput sa experimenteze cu formele organice pe carele considerau a fi mai accesibile si mai aproape de oameni. Modernismul de la mijlocul secolului, sau modernismul organic, a fost foarte popular, tocmai datorita naturii sale libere si ''jucause''. Doi dintre cei mai prolifici arhitecti si designeri ai acelor timpuri sunt Alvar Aalto si Eero Saarinen, influenta lor facandu-se simtita in modernismul contemporan.

Desi inca mai exista dezbateri asupra momentului si motivului pentru care miscatea modernista a decazut, cert este ca seria criticilor aduse la adresa acesteia a inceput inca din anii 1960, din cauza faptului ca era un stil universal, steril, elitist si lipsit de insemnatate. Ascensiunea postmodernismultui a fost pusa pe seama caderii in dizgratie a arhitecturii moderne. In anii 1980, arhitectura postmoderna a triumfat asupra celei moderne; cu toate acestea, estetica postmoderna a facut loc neo-modernismului pe la mijlocul anilor 1990.

Caracteristicle arhitecturii moderne
- respingerea stilurilor istorice ca sursa a formei arhitecturale;
- adoptatea principiului conform caruia materialele si functia trebuie sa determine rezultatul;
- respingerea elementelor ornamentale;
- simplificarea formei prin eliminarea detaliilor lipsite de importanta;
- fiecare cladire trebuia sa aiba o structura clara, bine definita.